Un abator clandestin a fost descoperit în Argeș! Peste 250 kg carne de vită, confiscate!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

În cursul zilei de marţi, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind săvârşirea infracţiunilor de evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafaţă sau subterane, în apele maritime interioare ori în apele mării teritoriale de ape uzate, deşeuri, reziduri sau produse de orice fel, care conţin substanţe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentraţie care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a persoanelor, viaţa animalelor, mediul, producţia agricolă ori industria sau fondul piscicol , conform art.92 alin.1 din Legea nr.107/1996 – legea apelor, respectiv aruncarea şi/sau ascunderea deşeurilor , conform art.66 alin.1 lit.h din O.G. 92/2021 privind regimul deşeurilor.

„Astfel, poliţiştii au depistat în flagrant delict un bărbat de 44 de ani, din Poiană Lacului, care comercializa carne de vită, obţinută în urma sacrificării ilegale, carnea fiind oferită spre vânzare către un agent economic de pe raza oraşului Mio veni.

La momentul depistării cel în cauză deţinea, în vederea comercializării, cantitatea de 256 de kg de carne de vită .

De asemenea, la momentul depistării, asupra bărbatului a fost găsită suma de peste 11.000 de lei .

În continuare, în baza autorizării din partea instanţei competente, poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la locuinţa bărbatului, cu sprijinul specialiştilor criminalişti şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş.

Astfel, la locaţia percheziţionată au fost descoperite amenajări şi ustensile specifice sacrificării de animale de dimensiuni mari, precum şi resturi de animale, fiind ridicate mai multe mijloace de probă. 

Totodată, la activitate au participat şi reprezentanţii D.S.V.S.A. Argeş, D.S.P. Argeş şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş, împreună cu care au fost efectuate verificări şi în proximitatea locuinţei celui în cauză, stabilindu-se că de la locul amenajat pentru sacrificare erau deversate pe sol ape uzate, sânge şi alte deşeuri animaliere.

Faţă de cantitatea de carne oferită spre vânzare cu ocazia depistării în flagrant, de 256 de kg carne tip carcasă de vită, a fost dispusă, de către reprezentanţii D.S.V.S.A. Argeş, punerea sub sechestru şi dirijarea acesteia către o unitate autorizată pentru neutralizare (incinerare).

De asemenea, suma de peste 11.000 de lei, găsită asupra bărbatului în cauză, a fost dispusă măsura indisponibilizării în vederea continuării cercetărilor.

Ca urmare a celor constatate, bărbatul în cauză a fost sancţionat contravenţional de către reprezentanţii D.S.V.S.A. Argeş, cu amendă în valoare de 3.000 de lei , pentru transportul neautorizat de produse din carne fără documente, respectiv cu amendă în valoare de 40.000 de lei , ca urmare a constatării de la adresă, privind sacrificarea de animale în alte locuri decât cele autorizate să-nitar-veterinar, conform H.G. 984/2005.

Totodată, operatorul economic a fost sancţionat contravenţional de către reprezentanţii D.S.V.S.A. Argeş, cu amendă în valoare de 12.000 de lei , ca urmare a primirii de produse alimentare fără trasabilitate.

De asemenea, în urma celor constatate la locuinţa celui în cauză, reprezentanţii D.S.P. Argeş şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş au dispus desfiinţarea scurgerii de la amenajarea unde cel în cauză sacrifica animale, curăţarea zonei în care au fost descoperite resturi animale , precum şi o serie de măsuri obligatorii de îndeplinit cu privire la gestionarea deşeurilor, urmând ca la împlinirea termenelor, reprezentanţii să revină în control.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale care se impun”, transmit reprezentanţii IPJ Argeş.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura