Zi de doliu în Argeș: Patru sicrie duc cu ele visuri netrăite ale unor tineri!

26 august 2025

Astăzi, în inima Muscelului, liniștea munților este sfâșiată de sunetul clopotelor care bat a jale. E o zi în care timpul parcă s-a oprit, o zi în care durerea s-a așternut peste casele din Lerești, Stoenești și Câmpulung, ca o ceață grea care nu se mai ridică. Patru tineri — patru destine frânte înainte ca viața să înceapă cu adevărat — sunt conduși pe ultimul drum de către o comunitate care nu mai are cuvinte, ci doar lacrimi și tăcere.

Pe 23 august, cinci prieteni au pornit spre crestele muntelui Portăreasa, atrași de frumusețea răsăritului. Au urcat cu o mașină de teren spre Colții Caprei, visând poate la un moment simplu, dar memorabil, la un început de zi pe care să-l păstreze în suflet. Dar acea dimineață a fost ultima pentru patru dintre ei. Vehiculul lor s-a prăbușit în gol, pe un drum necruțător, iar accidentul le-a curmat viețile în câteva secunde. Niciunul nu a avut vreo șansă. Rănile , spun medicii — au fost incompatibile cu viața.

Printre victime, Darie Ștefan Teodor, un tânăr de doar 22 de ani, din Stoenești. Era cunoscut și iubit de toți. Respectuos, implicat, plin de viață și speranță. Astăzi, satul îl plânge, iar Primăria a decretat zi de doliu local. Nu e doar o măsură oficială, e o confirmare a durerii care s-a instalat în sufletul colectiv.

„Tinerii aceștia aveau vise, planuri, speranțe…”, a spus, cu voce stinsă, primarul Marin Ion. „Iar acum, în locul lor, au rămas doar lacrimi și un gol imens.”

Părinți îndurerați, frați înmărmuriți, prieteni care încă nu pot înțelege ce s-a întâmplat. La porțile caselor, lumânările ard în șiruri. În biserici, preoții rostesc rugăciuni printre suspine. Iar în inima fiecărui localnic e un strigăt mut: „De ce ei?”

Nu e doar o tragedie. E o rană deschisă pentru Muscel. E un memento dureros că viața e fragilă, imprevizibilă și uneori nedreaptă. Azi, patru sicrie albe trec prin satele muscelene, în timp ce clopotele nu se mai opresc, iar cerul pare mai apăsat ca niciodată.

Comunitatea nu va uita. Patru nume, patru fețe tinere, patru zâmbete care nu vor mai lumina niciun răsărit. Iar muntele Portăreasa, martor tăcut al tragediei, va rămâne pentru totdeauna locul unde timpul s-a frânt, iar speranța a fost îngenuncheată.

Dumnezeu să-i odihnească în pace.
Iar celor rămași în urmă… putere.