Sărbătoare în comuna Rucăr!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Rucărul a fost la finalul săptămânii în sărbătoare, Ziua Comunei și tradiționala manifestare “Expopastoralis” împletindu-se în mod fericit cu marea sărbătoare creștine a Înălțării Sfintei Cruci. A fost o zi în care au fost cinstite tradițiile, meșteșugurile străvechi, istoria și, mai ales, oamenii locului. 

Gospodarii rucăreni au prezentat cele mai frumoase animale, au onorat oaspeții cu bucate tradiționale și cu produse de artizanat care duc renumele comunei în toată țara și și-au cinstit oamenii de valoare.

Sărbătorile au debutat sâmbătă cu celebra deja paradă. Aceasta a fost deschisă de falnicii cai ai Rucărului pe care au urcat cu mândrie tineri rucăreni îmbrăcați în frumosul port popular și au purtat cu cinste drapelul României!

La pas, aliniați în spatele călăreților au fost câinii pe care rucărenii au reușit să îi aducă alături de alte rase de talie mare, celebrul Corb.

Apoi au pornit la pas elevii instituțiilor de învățământ din localitate îmbrăcați în portul popular al comunei.

Parada s-a încheiat în parcul central al comunei, unde au urcat pe scenă primarul comunei Ion Pârnuță, alături de viceprimar și consilierii locali. A fost intonat imnul național de o tânără din localitate. Apoi pe scenă au urcat interpreți locali care cu talentul de-l poartă, au încins spiritele până în noapte.

Duminică, sărbătoarea a debutat cu decernarea titlurilor de Cetățeni de Onoare ai localității, unor nume sonore din România, oameni prin venele cărora curge sânge de rucărean.

Prof. univ. dr. Ovidiu Dragomir Chioncel, medic primar cardiolog la Institutul de Urgențe Boli Cardiovasculare ”Prof. C.C. Iliescu”, din București, doctor în Științe Medicale, este șeful Secției Cardiologie 1 și USTACC al acestei instituții medicale. Este profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, din București, şi membru ales în Consiliul Facultății de Medicină a UMF și în Consiliul Departamentului Clinic 4 Patologie Cardio-Toracică al Universității, din 2020. Alte funcții deținute de acesta: este președinte al Societății Române de Cardiologie; membru în Comisia de Specialitate Cardiologie a Ministerului Sănătății, din 2021; membru în Comitetul Executiv și Boardul Asociației de Insuficiență Cardiacă a Societății Europene  de Cardiologie.

Prof. univ. dr. Daniel Coriu, doctor în Științe Medicale, medic primar Hematologie şi Doctor Habilitat în Medicină, este unul dintre cele mai renumite nume în domeniul Hematologiei din România, dar și în străinătate. Este șeful Disciplinei Hematologie Fundeni și directorul Centrului de Hematologie şi Transplant Medular din Institutul Clinic Fundeni, având o vastă experiență clinică în cei aproape 25 de ani de activitate medicală, dar și de cercetare în domeniul Hematologiei, Biologiei Moleculare și Onco-Hematologiei. Teza de doctorat şi cea de abilitare au fost rezultatul studiilor directe și al  lucrărilor practice desfășurate în România şi în Statele Unite ale Americii. Este vicepreședinte al Societății Române de Hematologie şi membru al Societății Europene de Oncologie Medicală, Asociației Europene de Hematologie, Societății Americane de Oncologie Clinică, al Societății Internaționale de Amiloidoză. Este membru în conducerea unor structuri profesional-științifice naționale şi internaționale, precum şi în colectivele editoriale ale unor publicații de specialitate de înalt nivel științific și profesional.

Prof. univ. dr. ing. Sorin lon Jinga activează în cadrul Departamentului de Bioinginerie şi Biotehnologie al Facultății de Inginerie Medicală a Universității Politehnica București. Între 2012- 2024 a fost decanul Facultății de Inginerie Medicală. Iată câteva repere ale activității sale: 1985- 1987 -inginer chimist la Întreprinderea de produse Electronice și Electrotehnice – IPEE ”Electro-Argeș”, din Curtea de Argeș; 1987-2001- cercetător științific principal II la Întreprinderea de Cercetare şi Producție Materiale Semiconductoare – ICPMS București (din 1993 – SC MATPUR SA); din 2001 – cadru didactic, profesor universitar, Catedra Știința si Ingineria Materialelor Oxidice și Nanomateriale, Facultatea Chimie Aplicată și Știința Materialelor – Universitatea Politehnica din București.

Prof. univ. dr. lon (Puiu) Nicolescu, chirurg oro-maxilo-facial, specializat în chirurgie ortognatică, doctor în Științe Medicale, este, din 2008, șeful Departamentului de Chirurgie Maxilo-facială în cadrul Spitalului „Sfânta Maria” din București. Are o dublă licență: Medicină Dentară şi Medicină Generală. Specializările acestuia: 1991 – absolvent al Facultății de Medicină Dentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”; 1992-2008 – profesor în cadrul UMF ,Carol Davila”; 1995 – curs rezidențial în Chirurgie orală și maxilo-facială – UMF ,Carol Davila”; 1999 – licență în Medicină Internă – UMF ,Carol Davila”; 2000 – curs rezidențial în Chirurgie maxilofacială -UMF ”Carol Davila”; 2001 – doctorat în Medicină Dentară – UMF , Carol Davila” . Din 1996 este fondator al Clinicii de Medicină  Dentară Nicolescu & Agatstein. Dr. Nicolescu este specializat în Chirurgia ortognatică, extinzându-şi expertiza şi printr-o serie de cursuri rezidențiale internaționale, în Africa de Sud, țările nordice, Brazilia, Italia, Israel şi China.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura