Criză majoră în industrie. Gigantul auto care anunță concedieri pe bandă rulantă!

Producătorul auto american Ford a anunţat marţi că va elimina până la 1.000 de locuri de muncă din domeniul producţiei de automobile electrice la uzina de la Koln (Germania), din cauza cererii slabe, transmite agenția Reuters.
„În Europa, cererea pentru automobile electrice rămâne sub estimări”, a informat compania într-un comunicat de presă. „Din acest motiv, activitatea de producţie la uzina de la Koln va face trecerea la un program de lucru într-un singur schimb, începând din luna ianuarie 2026”, ceea ce va duce la pierderi de locuri de muncă, a informat compania, conform Agerpres. Ford a precizat că va oferi un program de plecări voluntare angajaţilor care vor fi afectaţi la uzina sa de la Koln. La această uzină Ford produce două modele de automobile electrice însă vânzările au fost sub aşteptări, în ciuda unor investiţii de aproape două miliarde de euro.
Noile restructurări se vor adăuga celor 2.900 de posturi care urmează să fie eliminate până în 2027, în conformitate cu un program anunţat în 2024. La finalul tuturor acestor reduceri, Ford va mai avea doar aproximativ 7.600 de angajaţi la uzina de la Koln, comparativ cu aproximativ 20.000 în urmă cu cinci ani.

