Conf.dr. Adrian Tase a fost prezent la Congresul Naţional de Cardiologie!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

În intervalul 17-20 septembrie, la Sinaia a avut loc o nouă ediţie a Congresului Naţional de Cardiologie. La acest eveniment a fost prezentă şi filiala Argeş a Societăţii Române de Cardiologie, în frunte cu renumitul medic cardiolog, Adrian Tase.

Astfel, în cadrul evenimentului de la Sinaia au fost analizate cele mai noi abordări în tratarea bolilor cardio-vasculare. Tema centrală a ediției din acest an a reprezentat-o tratarea Hipertensiunii Arteriale.  Această problemă reprezintă o provocare majoră pentru sănătatea publică și pentru practica medicală curentă. Rămâne o cauză principală de morbiditate și mortalitate cardiovasculară, iar înțelegerea și controlul său eficient sunt esențiale în lupta noastră pentru prevenție și tratament optim.

Programul științific a fost unul dens și variat, reunind experți din țară și din străinătate, sesiuni interdisciplinare, cursuri dedicate tinerilor cardiologi și evenimente realizate împreună cu partenerii din industrie.

Un moment special a fost decernarea medaliei Societăţii Române de Cardiologie, profesorului universitar doctor Thomas Luscher, cel care este preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie.

Renumitul medic cardiolog, Adrian Tase a vorbit despre implicarea filialei din Argeş a Societăţii Române de Cardiologie, în cadrul evenimentului.

„La Sinaia a avut loc a 64-a ediţie a Congresului Naţional de Cardiologie, unde filiala Argeş a fost prezentă cu o conferinţă, două lucrări ştiinţifice, o interpelare la o sesiune specială şi participare la Crosul Cardiologilor. Atmosfera a fost una cu adevărat extraordinară, cu lecturi internaţionale, cu preşedintele al Societăţii Europene de Cardiologie, dar şi mulţi invitaţi de la instituţii importante. Pot sublinia faptul că a fost un eveniment de înaltă ţinută, fiind o adevărată reuşită”, a transmis renumitul medic cardiolog, Adrian Tase.  

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura