Conf. dr. Adrian Tase: „Pilda  semănătorului – o perspectivă medicală”

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Renumitul medic cardiolog, Adrian Tase ne propune astăzi o paralelă între tratamentul medicamentos şi Pilda Semănătorului. Vorbim despre o perspectivă medicală a unei pilde din viaţa religioasă. 

„Cunoaşterea tainelor Împărăţiei Cerurilor se face prin pilde, cea a semănătorului, prezentată na-rativ în Evanghelia lui Matei 13:18-35, fiind deosebit de sugestivă. Din acest motiv, ea a fost reflectată şi în belle arte, de exemplu în pictura peisagistică a lui Peter Bruegel.

Tălmăcirea pildei semănătorului începe cu situaţia în care sămânţa cade pe drum, fiind călcată în picioare de trecători sau devorată de păsări, oamenii fiind surzi la Cuvântul lui Dumnezeu. În al doilea rând, dacă auzim Cuvântul şi sămânţa încolţeşte iniţial, dar se veştejeşte repede, intervine duritatea solului, iar „pământul din noi este de piatră”, potrivit lui Origen.

Dintr-o terţă perspectivă, sămânţa căzută între spini este reprezentată de cei care aud Cuvântul, dar umblând cu grijile vremelnice, cu bogăţia şi plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. În lucruri precum acestea, trebuie să fim precum fermierii cei iscusiţi care curăţă spinii cu răbdare.

În sfârşit, sămânţa căzută pe pământul cel bun a crescut şi a dat rod însutit. Atunci, Sfântul Cuvânt cade într-o minte pură, care se fereşte cu iscusinţă de tot ce este rău, îşi înfige rădăcina adânc şi răsare drept ca un ştiulete de porumb, ducându-şi sănătos rodul la maturitate. Deci, cine are urechi de auzit, să audă sau A bon entendeur, salut!

Trecând pe palierul medical, registrul SwedeHeart este unul dintre cele mai apreciate din lume pentru acurateţea datelor. Într-un articol din revista profesională de cardiologie European Heart Journal apărut în octombrie 2024, dr. Jessica Schubert şi colaboratorii analizează scăderea intensivă precoce şi susţinută a non-HDL-colesterolului la pacienţi care au suferit un infarct miocardic acut.

Scopul declarat al acestui studiu retrospectiv pe 56.262 subiecţi a fost evaluarea reacţiilor adverse la pacienţii coronarienii cronici în tratament cu inhibitori ai HMG-CoA-reductazei. Aceste medicamente numite statine au dovezi certe de protecţie cardiovasculară pe termen lung.

Interesant este faptul că prima moleculă din această serie de medicamente a fost descoperită în anul 1970 de microbiologul japonez Akira Endo în ciupercile Aspergillus, folosind modelul prin care Fleming descoperise anterior penicilina. În mod logic, agentul terapeutic a fost numit endostatin, după prenumele descoperitorului.

Cele patru curbe de eficienţă farmacologică a statinelor au avut următoarele evoluţii: 

– fără efect favorabil la 2 luni şi la un an

– cu efect imediat bun, dar care ţine doar câteva luni

– cu efect nesemnificativ la 60 de zile, dar progresiv mai bun până la atingerea nivelului optim în circa un an

– cu efect bun de la început şi durabil.

Prima categorie corespunde seminţelor căzute pe drumul bătătorit şi mâncate de păsările cerului. A două grupă o reprezintă seminţele căzute pe stânci care prind rădăcini la suprafaţă şi apoi se usucă. Cu o excepţie care întăreşte regula: floarea de colţ! Al treilea segment al cohortei de pacienţi este reprezentat de sămânţa căzută pe sol bun între buruieni, având nevoie de timp şi de ajutorul fermierului ca să iasă în evidenţă. În sfârşit, ultima serie simbolizează sămânţa căzută pe pământ fertil, care prinde rapid rădăcini adânci şi durabile.

Dincolo de aceşti pacienţi care îşi iau tratamentul, există şi destul de mulţi statinosceptici, similari cu agnosticii la Cuvântul lui Dumnezeu. Spre deosebire de Cuvânt însă, medicamentele din această clasă farmacologică pot avea uneori efecte adverse, cum sunt creşterea tranzitorie a transaminazelor hepatice şi/sau dureri musculare.

Aşadar, iată cum medicamentele din zilele noastre parcurg curbe evolutive de eficienţă terapeutică asemănătoare cu comportamentul multimilenar al seminţelor vizavi de diverse soluri”, transmite renumitul medic cardiolog, Adrian Tase.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura