„La Cocoş” – vânzări RECORD la Piteşti

Retailerul român „La Cocoş” a înregistrat în prima zi de deschidere a noului supermarket, la Piteşti, vânzări de 1,3 milioane lei şi 7.000 de tranzacţii, conform cifrelor transmise pe Profit.ro de către Iulian Nica, fondatorul lanţului. Astfel, hipermarketul inaugurat la mijlocul săptămânii trecute a cucerit inimile piteştenilor, înre-gistrând cifre absolut incredibile, dovadă clară a faptului că vorbim despre un succes real în rândul piteştenilor.


Astfel, conform profit.ro, în prima zi au fost 18.567 de vizitatori şi 7.000 de clienţi.
La Cocoş a deschis cel de-al cincilea centru comercial, la Piteşti, în cadrul Supernova, în locul fostului magazin Carrefour, situat pe DN65B, comuna Bradu.
Magazinul deschis în incinta centrului comercial Supernova din Piteşti face parte din planul de extindere al reţelei pentru anul 2025. Pe 24 ianuarie 2025 a fost deschis şi magazinul din Braşov, iar în luna octombrie va fi deschisă o unitate şi în Craiova, în fosta locaţie PIC.
De partea cealaltă, compania nu avansează data, confirmând luna octombrie şi spunând că nu a anunţat încă oficial data exactă. Deschiderea de la Arad, în fosta locaţie Remarkt (ex-Real) din cartierul Micălaca, este programată la începutul lunii noiembrie.

