Mesaj din suflet în memoria preotului Ciprian Necula!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Credincioșii din Argeș sunt în doliu după dispariția fulgerătoare a preotului Ciprian Necula. Acesta a încetat din viață seara trecută, din câte se pare suferind un infarct.

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului ÎPS Calinic a transmis un mesaj din suflet către părintele înger.

„Mesajul de condoleanțe al Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul la trecerea în Țara de peste Veac a Preotului Necula Petre Ciprian

Am aflat cu întristare despre trecerea neașteptată din această viață, a Preotului Necula Petre Ciprian de la Parohia Bădești, protoieria Mioveni și Inspector Media în cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în seara zilei de 14 octombrie 2025.

Condoleanțele noastre se îndreaptă către familia Părintelui Necula Petre Ciprian, transmițându-i gândul nostru părintesc de mângâiere, compasiune și întărire în fața unei suferințe atât de grele și ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască har și putere ca să biruiască durerea copleșitoare de acum.

În aceste momente de vremelnică despărțire de preotul Necula Petre Ciprian, întru așteptarea Învierii de obște, suntem alături de cei cunoscuți și apropiați părintelui, precum și de întreaga comunitate a credincioșilor din parohia Bădești.

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru întărirea și mângâierea lor. Iar pentru sufletul Părintelui Necula Petre Ciprian, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce prin Înviere a biruit moartea, să-l așeze în ceata sfinților Săi slujitori, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
Calinic Argeșeanul
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului”, se arată într-un comunicat de presă.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura