Ambulanță aflată în misiune, accident teribil!
23 octombrie 2025

O ambulanță aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier grav.
Autospeciala a intrat din plin într-o mașină care a încercat să întoarcă pe celălalt sens de mers și nu a văzut ambulanța care venea din spate.
La locul accidentului a ajuns, iniţial, un echipaj de jandarmi din judeţul Gorj, aflat întâmplător în apropiere, care a acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor de intervenţie.
În urma impactului, şoferul ambulanţei a fost rănit uşor şi a fost transportat la spital. Pacientul aflat în autospecială a scăpat nevătămat şi a fost preluat rapid de un alt echipaj medical care şi-a continuat misiunea.
Advertisement
Advertisement

