Ministrul Sănătăţii, prima reacţie în cazul fetiţei din Argeş care a murit la stomatolog

Advertisement
Advertisement
Walfresh

O fetiţă de 2 ani a murit, joi seară, într-un cabinet stomatologic din Sectorul 3 al Capitalei. Fata a intrat în stop cardio-respirator şi nu a putut fi resuscitată. Tatăl micuței spune că medicii i-au făcut anestezie, deși analizele nu au fost bune. Mama micuței a declarat că a fost anunțată după o oră. Poliţia Capitalei a deschis o anchetă, iar Ministrul Sănătăţii trimite Corpul de Control şi Inspecţia Sanitară la clinica stomatologică.

Ministrul Sănătăţii trimite Corpul de Control şi Inspecţia Sanitară la clinica stomatologică unde fetiţa a murit.

„Este vorba despre o anestezie generală intravenoasă, injectare la un copil de 2 ani. Am discutat cu Corpul meu de Control şi cu Inspecţia Sanitară de Stat, care mâine (vineri – n.r.) vor verifica din punct de vedere administrativ dacă această clinică respecta toate protocoalele şi toate normativele în vigoare pentru astfel de intervenţii medicale sub anestezie generală. Şi sigur că, din punctul de vedere al conduitei terapeutice şi al modului în care a fost abordat medical pacientul, Colegiul Medicilor se va pronunţa.

Vă spun cu rezervă acest lucru, se pare că a existat o întârziere între momentul în care fetița a făcut stop cardio-respirator și momentul în care s-a sunat la ambulanță”, spus Ministrul Sănătății.

Colegiul Medicilor Stomatologi va oferi sprijin pentru identificarea persoanelor responsabile

Colegiul Medicilor Stomatologi Bucureşti a transmis vineri că va oferi organelor de anchetă judiciară întregul sprijin pentru identificarea persoanelor responsabile în cazul fetiţei care a murit la o clinică stomatologică din Capitală.

„În urma decesului unui pacient minor la o clinică stomatologică din Capitală, Colegiul Medicilor Stomatologi Bucureşti transmite condoleanţe familiei şi regretele noastre pentru nesfârşita suferinţă. Colegiul va oferi organelor de anchetă judiciară întregul sprijin pentru identificarea persoanelor responsabile”, au scris pe Facebook reprezentanţii Colegiului Medicilor Stomatologi Bucureşti.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura