ULTIMĂ ORĂ! Comunitatea medicală din Argeș, în lacrimi: A murit Dr. Dana Mihaela Costache, medicul SIMBOL al județului !

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Comunitatea medicală din Pitești trece prin momente grele după dispariția Dr. Dana Mihaela Costache, fost medic șef al Laboratorului de Radiologie din cadrul Spitalului de Pediatrie. Medicul a încetat din viață în această dimineață, la vârsta de 69 de ani, după ce în ultimele zile a fost internată în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Potrivit ePitești.ro, starea sa s-a agravat rapid din cauza unei boli incurabile, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Știrea morții sale a căzut ca un trăsnet peste lumea medicală argeșeană. Dr. Costache s-a pensionat în urmă cu trei ani, după o carieră vastă, în care a devenit o figură esențială a radiologiei pediatrice. Mii de copii i-au trecut prin mâini, iar colegii o descriu ca pe un profesionist impecabil, o prezență calmă, un medic care era mereu acolo, oferind siguranță și încredere celor aflați în suferință.

După retragerea din activitate, medicul se stabilise în zona Valea Iașului, unde își petrecea anii de liniște, departe de agitația spitalului în care și-a dedicat întreaga viață.

Vestea tragică a declanșat un val de mesaje emoționante. Colegi, foști pacienți și localnici rememorează cu recunoștință momentele în care Dr. Costache i-a ajutat, le-a oferit sprijin sau pur și simplu un cuvânt de alinare.

Profesionalismul ei, dăruirea pentru micii pacienți și echilibrul cu care făcea față celor mai dificile situații sunt amintite în nenumărate mesaje de condoleanțe.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura