Florina, îngerul din Argeș care a MURIT înainte să devină MIREASĂ!

Moartea Florinei, o tânără superbă în vârstă de numai 21 de ani, a șocat întregul județ Argeș, dar mai ales comunitățile din Corbi și Domnești.
Florina a fost găsită fără suflare în baia locuinței, fiind găsită fără suflare chiar de cel care trebuia să-i devină soț.
Zeci de mesaje de condoleanțe au fost transmise de apropiații tinerei, un astfel de mesaj fiind transmis și de Virgil Baciu, fostul primar al comunei Corbi.
„Comunitatea noastră a pierdut un suflet tânăr, o lumină care s-a stins mult prea devreme și a lăsat în urma ei un gol pe care nimeni nu îl poate umple. Plecarea ei ne aduce tuturor tristețe, iar gândurile noastre se îndreaptă spre cei care o plâng.
Suntem alături de familie în această grea încercare și vă dorim puterea de a trece peste aceste momente nemărginite de durere.
Dumnezeu să o odihnească în pace, iar vouă să vă aducă alinare și mângâiere”, a transmis Virgil Baciu.
Florina a fost un înger și acum chiar a plecat în lumea celestă, lăsând în urma ei multă durere, lacrimi, dar și întrebări fără răspuns.


