TRAGEDIE fără margini! Un tânăr de 18 ani a fost găsit MORT în casă!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Vlăduț, elev în clasa a XII-a la un liceu din oraș, a fost găsit fără suflare. Circumstanțele sunt încă neclare, iar vestea a provocat un val de durere în rândul familiei, colegilor, profesorilor și prietenilor din Satu-Mare.

Potrivit apropiaților, cu două zile înainte de tragedie, pe 28 noiembrie, Vlăduț solicitase ajutor medical la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Orășenesc, acuzând dificultăți de respirație și tremurături. La scurt timp, starea sa s-a agravat, iar duminică băiatul a fost găsit fără suflare.

Reprezentanții Liceului Tehnologic „Ioniță G. Andron”, unde Vlăduț își continua studiile, au transmis un mesaj emoționant în memoria lui:

„Elevii, colegii de clasă și întreg colectivul școlii sunt uniți astăzi într-un singur gând și într-o rugăciune. Cu durere imensă ne luăm rămas bun de la Crișan Vlăduț, elev în clasa a XII-a A, plecat mult prea devreme dintre noi. Nu realizăm cât de fragilă este viața până când nu pierdem pe cineva drag.

Vlad, ai fost un elev blând, luminos și aproape de toți cei din jur. Te-ai implicat mereu în activități și ai oferit ajutor celor care aveau nevoie. Chiar joi, 27 noiembrie 2025, ai participat la ultima ta acțiune ca voluntar. Îți mulțumim! Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.

Bunul Dumnezeu să-ți deschidă porțile Împărăției și să-ți ofere odihnă veșnică. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe. Dumnezeu să te odihnească în pace, Vlăduț!”

Condoleanțe familiei greu încercate!

Advertisement

Add a Comment