Conf.dr. Adrian Tase: „Provocările Tridentului”

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Renumitul medic cardiolog, Adrian Tase ne vorbește astăzi despre provocările acestui început de mileniu. Acesta a trecut în revistă evenimentele care au rămas în istoria umanității.

„Primul sfert al secolului care deschide mileniul III ne-a pus deja în fața a trei provocări cu implicații globale majore: Covid-19, în țara noastră din anul 2020, conflagrația armată cu teatrul de operațiuni din proximitatea granițelor României și implementarea accelerată a IA în medicină și societate.

Unii poate au uitat de pandemie, dar eu păstrez în minte vizita din octombrie 2022 pe care mi-au făcut-o trei bărbați de vârstă medie dintr-o comună limitrofă Argeșului, atunci când România era cam- pioană mondială la decese Covid. Atât mai rămāsese din familia de 18 persoane nevaccinate. Din fericire, la cei trei supraviețuitori inimile funcționau normal, iar imunizarea realizată prin boală nu mai incumba riscuri ulterioare.

Având în vedere gravitatea îmbolnăvirii Covid, ca și cazurile, mult mai rare dar demne de menționat, de reacții adverse la vaccin, păstrez şi azi la pacienții mei o întrebare specifică în anamneză.

Totuşi, pandemia ne-a lăsat şi obiceiuri bune. Unul este utilizarea măștii ori de câte ori este necesar, îndeosebi în spații închise și aglomerate și, mai ales, dacă tușește cineva. Altul este remote working-ul sau tele-travail care salvează resurse legate de transport (timp, bani, etc.).

Ca într-un meci bizar, declanşarea invaziei în vecinătatea granițelor noastre a preluat instant capul de afiş Covidului. Din fericire, conflagrația din apropiere nu ne poate afecta armat. Totuşi, metodele hibride funcționează din plin, paleta de intervenții care trec pe sub radar fiind destul de largă. Medical vorbind, războiul ruso-ucrainean nu ne produce trauma- tisme fizice, dar ne poate tulbura psiho-emoțional. Este posibil ca, la fel de brusc cum a apărut, războiul să înceteze, fiind înlocuit cu o altă provocare.

Robotica bazată pe IA va schimba radical modul de viață și ne va surprinde pe mulți. Și nu mă refer aici numai la cardiologie, unde dezvoltarea accelerată cu IA este declarată de la liniile big data și machine learning până la chirurgie robotică, etc., ci și la viața obişnuită. În acest sens, o actriță a venit la o întâlnire televizată însoțită de un robot uman și unul canin.

De aceea, salutăm cursurile de robotică pe care tinerii noștri le frecventează. Dar credem că toți, indiferent de vârstă sau orice alt cri- teriu, ar trebui măcar să ne inițiem în acest domeniu, în ideea de a nu fi luaţi prin surprindere de valul IA.

Robotica este un câmp interdisciplinar care combină ingineria mecanică cu electronica și știința computerelor. Câteva dintre conceptele cheie sunt [1] anatomia, [2] componentele, [3] cinematica și dinamica.

  • [1]. Anatomia: înțelegerea unor componente fizice ca link-urile (membrane rigide) și joint-urile (articulații), care oferă grade de liber- tate, ca și wrist assembly (asamblarea articulară, asemănătoare jocului lego) și end effectors (efectorii terminali).

[2]. Componentele: principalele părți sunt: structura, sistemul de control, alimentarea sau power supply, softurile sau software, actua- torii sau motors, senzorii – care pot fi ultrasonici, infraroșii și touch, ca și efectorii terminali.

[3]. Cinematica și dinamica sunt esențiale în studiul mişcării roboților, inclusiv descrierea transformărilor spațiale, poziției, velocității sau vitezei și forţelor jacobiene.

O analogie interesantă este că, la baza farmacologiei stau farmacocinetica și farmacodinamia, ramuri științifice care caracterizează mişcarea medicamentului. Acolo, farmacocinetica studiază efectul organismului asupra medicamentului, iar farmacodinamia efectul medicamentului asupra organismului. Robotica aplica balanta cinetica / dinamica intr-un mod mai intuitiv decat farmacologia.

Un pericol previzibil al IA este lenevirea speciei umane, care se va aștepta ca fratele robot să realizeze cât mai multe lucruri. Deja ne confruntăm cu un tsunami global în privința obezității, acompaniată adesea de hipertensiune arterială, dislipidemie, diabet zaharat, etc.. Ce va urma în urma extinderii cu celeritate a utilizării roboților în viața de zi cu zi?

Un alt pericol, acut de data aceasta, este al accidentărilor prin utilizarea inadecvată a comenzilor, explicabil în parte şi prin neștiința de carte a populaţiei în domeniul roboticii. De aceea, încurajăm argeșenii să se pună la punct cu bazele roboticii pentru a trăi mai relaxați în anii care vor veni.

Aşadar, acest trident care ne-a întâmpinat la scurt timp după schimbarea ceasului astral al mileniului este o realitate care schimbă lumea fundamental. Câştigătorii vor fi cei care se adaptează cel mai rapid la provocările actuale”, transmite renumitul medic Adrian Tase.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura