Polițistă din Argeș, accident pe drumul morții, DN 73, Pitești-Câmpulung!

Advertisement
Advertisement
Walfresh



O polițistă din Argeș a fost implicată într-un accident rutier pe drumul morții, DN 73, Pitești-Câmpulung, conform ziaruldinmuscel.ro

În incident au fost implicate două autoturisme pe DJ 740, în comuna Micești.

Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, o femeie de 28 de ani, din localitate, polițistă, aflată în timpul liber care circula dinspre Pitești spre Micești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 29 de ani, posibil pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers spre stânga.

În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-o altă mașină, parcată în afara carosabilului. Femeia a suferit leziuni ușoare și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor producerii accidentului.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura