Necropsia tânărului din Mioveni, OMORÂT în Italia! Ionuț a fost MĂCELĂRIT de colegul camionagiu!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Au trecut mai bine de două luni de când liniștea unei familii din Mioveni a fost spulberată de o tragedie greu de descris în cuvinte.

Marius Ionuț Cal a fost omorât în timp ce se afla în Italia, lucrând din greu pentru familia sa. Avea o soție superbă, devenise proaspăt tătic și se sacrifica pentru ei. Din păcate, acesta a fost omorât de un coleg camionagiu și el tot român.

Presa din Italia a anunțat și primele rezultate ale autopsiei.

„Procurorii italieni au dat publicității rezultatul necropsiei în cazul lui Ionuț Marius Cal, șoferul român de TIR ucis într-o parcare din Bolzano, în noaptea dintre 11 și 12 octombrie. Bărbatul acuzat de crima sângeroasă este un coleg camionagiu, de asemenea român, cu care tânărul s-ar fi certat în acea zi.

Potrivit comunicatului oficial, citat de Rai News, rănile au fost localizate pe partea stângă a feței, pe bărbie, pe partea stângă a pieptului, la nivelul areolei stângi și sub axila stângă. Lovitura fatală a fost cea aplicată în zona areolei, care a pătruns în peretele ventriculului drept, provocând un șoc cardiogen ce a dus la deces. Examinările medico-legale nu au evidențiat leziuni care să indice tentative de apărare din partea victimei. În schimb, rănile identificate sunt compatibile cu cuțitul care a fost confiscat în cursul anchetei”, conform Libertatea.ro

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura