Moș Crăciun a venit la sportivii de la Real Bradu!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Momente emoționante în această în cocheta bază sportivă din comuna Bradu. Moș Crăciun a adus daruri sportivilor legitimați la Real Bradu, clubul care a crescut frumos grație eforturilor depuse de către primarul Dan Stroe și directorul Ionuț Nae.

Sportivii au dus pe cele mai înalte culmi ale gloriei numele localității și au făcut din Bradu un nume respectat în sportul românesc.

Peste 300 de copii, din toate secțiile clubului, au fost prezenți miercuri seara la serbarea de final de an a CS Real Bradu, un moment care a arătat cât de mult a crescut această comunitate sportivă.

Directorul clubului, Ionuț Nae, a făcut un scurt bilanț al anului 2025, unul plin de participări și rezultate la competiții județene, naționale și internaționale, dar și de progres vizibil la toate nivelurile de vârstă. Mesajul central a fost clar: sportul înseamnă educație, sănătate și șanse reale pentru copii, indiferent dacă vor face sau nu performanță.

Ca și în anii trecuți, alături de club au fost primarul comunei Bradu, Dan Stroe, și viceprimarul Gheorghe Negoi, sprijinul administrației locale rămânând unul constant pentru activitatea CS Real Bradu.

Un final de an cu zâmbete, aplauze și multă energie bună – exact combustibilul perfect pentru 2026.

La final, conducerea clubului a transmis tuturor copiilor, antrenorilor și părinților urări de sărbători fericite, cu sănătate, bucurii și multă energie pentru un 2026 plin de sport, progres și zâmbete în familia CS Real Bradu.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura