CARNAGIU pe Autostradă! Tânără de 36 de ani de la noi MOARTĂ sub ochii fiicei sale!

O dimineață obișnuită s-a transformat într-o tragedie cumplită pe autostrada A25 . Pe tronsonul dintre Celano și Pescina, în regiunea Abruzzo, un accident violent a curmat viața unei românce în vârstă de 36 de ani, stabilită de mai mulți ani în Italia.
Sidonia Nicoleta se afla într-un Volkswagen Tiguan care se îndrepta spre Roma. Alături de ea călătoreau fiica sa de 18 ani, o prietenă de 34 de ani și un bărbat din Pescara. Mașina a derapat brusc, a lovit cu forță parapetul metalic de pe marginea autostrăzii și s-a răsturnat. Violența impactului nu i-a lăsat nicio șansă femeii, decesul survenind pe loc, potrivit primelor constatări ale pompierilor.
În urma accidentului, fiica de 18 ani, aflată în mașină în momentul impactului, a suferit doar răni ușoare, la fel și prietena mamei sale, care ocupa scaunul din dreapta. Mult mai serioasă este starea bărbatului din Pescara, fost partener și actual prieten al Sidoniei, însă medicii spun că viața acestuia nu este în pericol.
Tragedia lasă în urmă o familie distrusă. Sidonia era mamă a două fete, de 18 și 11 ani, iar vestea morții sale a zguduit comunitățile din Montesilvano și Pescara, locurile unde femeia era cunoscută și apreciată. Lucra ca baristă și era descrisă de cei care o cunoșteau drept o persoană caldă, sociabilă și mereu cu zâmbetul pe buze.


