Locuință înghițită de flăcări! Incendiu puternic în Argeș!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Flăcări și fum dens la o locuință din comuna Uda, satul Săliștea . Alarma a fost dată în regim de urgență, iar ajutorul nu a întârziat să apară.

Pompierii de la Pichetul Vedea și Detașamentul Pitești au intervenit rapid, fiind sprijiniți de personalul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. La sosirea echipajelor, focul cuprinsese deja acoperișul locuinței, arzând pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați și amenințând să se extindă la întreaga casă.

Scenele de la fața locului au fost tensionate. Sub presiunea imaginilor dramatice, un bărbat de 73 de ani, martor direct al incendiului, a suferit un atac de panică. Acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, însă, după evaluare, a refuzat transportul la spital.

Intervenția promptă a salvatorilor a reușit să limiteze dezastrul, împiedicând propagarea flăcărilor la restul locuinței. Primele concluzii ale cercetărilor indică drept cauză probabilă a incendiului un coș de fum sau un burlan neprotejat corespunzător din punct de vedere termic față de materialele combustibile din jur.

Advertisement

Add a Comment