Şase decenii de tradiţie pentru  Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Piteşti a împlinit 60 de ani de activitate. Cu această ocazie, instituţia a organizat un eveniment festiv la care au participat cadre didactice, foşti elevi şi invitaţi din administraţia locală şi judeţeană. Sărbătoarea a cuprins atât momente oficiale, cât şi momente artistice pregătite de elevi. 

De Ziua Culturii Naţionale, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” a marcat şase decenii de existenţă printr-un eveniment de amploare care a avut loc la Teatrul „Alexandru Davila”. Festivitatea a reunit invitaţi speciali, printre care reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, reprezentanţi ai sistemului de învăţământ, dar şi foşti elevi remarcabili.

„Acum cinci ani organizam jubileul „Revistei Aripi”, cea mai veche revistă şcolară din judeţul Argeş, cu o istorie bogată şi cu foarte multe premii la concursuri naţionale şi internaţionale. Suntem bucuroşi că ne serbăm ziua într-un context în care sărbătorim de asemenea ziua culturii române, ziua de naştere a poetului naţional. Vă mulţumesc tuturor pentru modul deosebit în care ne-aţi sprijinit”, a declarat Marian Haiducu, directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”. 

La eveniment a fost prezent şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Adrian Bughiu. Acesta a vorbit despre performanţa atinsă de elevii şi profesorii Şcolii „Mihai Eminescu”.  „În puţine momente am avut ocazia să văd atâtea personalităţi într-o sală, fie că vorbim despre eveniment politic sau eveniment cultural artistic. Acest lucru înseamnă foarte mult şi arată respectul de care se bucură unitatea de învăţământ”, a declarat Adrian Bughiu. 

Dumitru Tudosoiu, şeful Inspectoratului 

Şcolar Judeţean Argeş, îndemn la performanţă

La eveniment a fost prezent şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, Dumitru Tudosoiu, cel care a făcut un îndemn la performanţă. „Începând cu data de 17 aveţi contractul de manager prelungit şi să vă dea Dumnezeu sănătate şi prin această extensie să vă dovediţi pe tot parcursul anului şcolar spiritul de lider, de bun coleg şi să realizaţi rezultate notabile”, a declarat Dumitru Tudosoiu. 

Deputatul Simona Bucura Oprescu: „Copiii reprezintă cea mai mare valoare a Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu”

La evenimentul desfăşurat joi a fost prezentă şi Simona Bucura Oprescu. Deputatul PSD de Argeş a vorbit despre „comoara” acestei prestigioase unităţi de învăţământ.  „Cea mai mare valoare pe care o are Şcoala „Mihai Eminescu” este reprezentată de copiii săi, care datorită profesorilor săi de excepţie, aşa cum este domnul director şi totodată domnul profesor Haiducu, au ajuns să facă performanţă internaţională. Mă gândesc aici la Emanuel Mazăre, copilul de aur al judeţului nostru şi pe care mă bucur foarte mult că îl pot vedea în sală. Să nu uităm că în 2025 la Olimpiada Internaţională din Australia a obţinut aurul pentru România”, a declarat Simona Bucura Oprescu. 

Cu prilejul cestui eveniment elevii şcolii au prezentat momente artistice de neuitat.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura