CARNAGIU pe șosea! Doi bărbați au MURIT pe loc după ce s-au răsturnat cu maşina!

Un accident rutier extrem de grav, petrecut joi seară pe un drum județean din Dolj, s-a soldat cu moartea a doi bărbați. Autoturismul în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat, iar echipajele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victime.
Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, incidentul a avut loc pe DJ 561A, în apropiere de Băilești. Polițiștii rutieri din zonă au fost sesizați și au început imediat verificările pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Din primele concluzii ale anchetei, reiese că un tânăr de 23 de ani, domiciliat în comuna Afumați, care conducea autoturismul dinspre Băilești spre Boureni, a pierdut controlul volanului. În urma acestui fapt, mașina a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în afara drumului, din cauze care urmează să fie clarificate.
În urma accidentului, atât șoferul, cât și pasagerul său, un bărbat de 56 de ani din aceeași localitate, au murit. Decesul celor doi a fost constatat la fața locului.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii evenimentului rutier.

