Accident GRAV în Argeș! Mașină făcută ZOB!

Un accident grav a avut loc în urmă cu scurt timp în comuna argeșeană Călinești. O șoferiță a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina într-un cap de pod, impactul fiind unul deosebit de puternic.
„În eveniment au fost implicate două autoturisme, dintre care unul intrat într-un șanț. În interiorul vehiculului care a părăsit partea carosabilă, colegii noștri au identificat o persoană care nu se putea evacua pe cont propriu. De urgență, pentru extragerea victimei, pompierii au acționat cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialei de intervenție.
Ulterior, persoana a fost predată echipajului medical prezent la eveniment, care după ce a evaluat-o, a transportat-o la spital.
A fost vorba despre o persoană de sex feminin, conștientă, cooperantă.
La fața locului, colegii noștri au asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor”, transmit reprezentanții ISU Argeș.

