China, nu Rusia, ar putea fi principalul partener al SUA în discuțiile nucleare de astăzi, susține un expert

Advertisement

Advertisement

Conform analistului în politică externă și securitate Iulian Chifu, Statele Unite transmit în mod clar și constant că, în prezent, China a devenit principalul partener în discuțiile legate de programul nuclear, înlocuind Federația Rusă.

A menționat faptul că tratatul New START, ultima înțelegere de control al armamentului nuclear dintre Rusia și Statele Unite, urmează să expire.

Expertul subliniază că, în prezent, principalele puteri globale sunt Statele Unite și China, nu Rusia, deși aceasta din urmă dispune încă de un arsenal considerabil. Totuși, o problemă importantă este calitatea armamentului rusesc. Deși Rusia a depășit numărul de focoase nucleare stabilit de tratatul START și are un stoc mare, estimat la aproximativ șase mii, majoritatea sunt de producție sovietică, cu puține echipamente moderne, inclusiv în ceea ce privește purtătorii de rachete sau tehnologia hipersonică.

În schimb, Statele Unite au trecut printr-un proces de reînnoire, o practică care s-a repetat de-a lungul timpului.

Chiar și după încheierea Războiului Rece, capacitățile nucleare au rămas relevante. Mai mult, în ultimul an, a fost luată o decizie care va fi detaliată în documentul final privind doctrina nucleară a Statelor Unite, o decizie care implică înlocuirea armamentului existent cu sisteme noi, inclusiv noi purtătoare de rachete.

În același timp, China nu dorește să aibă control direct asupra capacităților nucleare naționale pe teritoriul său.

Principala îngrijorare se referă la China, care se apropie rapid de o putere nucleară comparabilă, dacă nu chiar egală cu cele existente. Se estimează că până în 2030, sau chiar înainte, în jurul anului 2028, va ajunge să dețină peste 1.000 de focoase nucleare. Armele nucleare chinezești, inclusiv rachetele balistice, sunt produse cu tehnologie de ultimă generație, având astfel capacități superioare și o valoare strategică semnificativă. Problema majoră este că China nu dorește să se angajeze într-un acord nuclear care să permită controlul internațional asupra arsenalului său.

Conform spuselor expertului, Statele Unite nu văd Rusia ca pe un partener cu care ar merita să încheie un acord pe baze egale, ținând cont de importanța geopolitică. În schimb, SUA doresc să colaboreze cu China, o țară care nu dorește să își piardă controlul asupra teritoriului său.

Conform lui Chifu, în viitor vor exista metode și formule clare, atât pentru a ajunge la o soluție, cât și pentru a încheia discuții și a stabili acorduri. Acestea vor avea ca scop principal liniștirea opiniei publice, dar vor reintroduce și mecanismele de control al armelor nucleare.

În ceea ce privește apelul NATO pentru reținere și responsabilitate în această situație nouă, Chifu a menționat că acesta se referă în principal la evitarea demonstrațiilor ostentative cu arme nucleare, o practică pe care Federația Rusă o manifestă de ceva timp.

Chiar și un purtător de cuvânt preferat pentru a intimida cu utilizarea armelor nucleare a fost identificat, prin mutarea acestora la granițele NATO. Mă refer la Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate. Această ezitare pare să încurajeze părțile implicate să evite utilizarea acestor arme. În trecut, în cadrul tratatelor existente, niciuna dintre superputeri – Uniunea Sovietică și Statele Unite – nu amenința cu arme nucleare, ci, dimpotrivă, au ajuns la concluzia clară a distrugerii reciproce asigurate, având astfel toate resursele necesare pentru a preveni utilizarea acestora.

Conform spuselor sale, doctrina militară nouă a Federației Ruse, adoptată pe 14 decembrie 2014, a inclus, pentru prima dată, posibilitatea utilizării armelor nucleare într-un conflict convențional regional, în situația în care interesele Rusiei ar fi compromise.

În esență, Federația Rusă, moștenitoare a tratatelor cu Uniunea Sovietică, pare să considere posibilitatea utilizării armelor nucleare într-un conflict convențional, chiar și ca primă lovitură. Discuțiile în interiorul Rusiei sunt chiar mai ample, cu figuri precum Serghei Karaganov, șeful grupului Valdai al lui Putin și consilier al acestuia, sugerând că un potențial lovitură de stat spectaculoasă sau un atac nuclear în Ucraina nu ar declanșa neapărat o escaladare nucleară. Deși dezbaterea continuă, iar utilizarea efectivă a armelor nucleare este improbabilă, deoarece nu ar aduce avantaje practice, preocupările legate de un posibil atac nuclear, chiar și de amploare redusă, sunt justificate, așa cum au fost prezentate în teoriile lui Karaganov și ale celor apropiați acestuia.

În Uniunea Europeană, Franța și Regatul Unit sunt singurele țări care dețin arme nucleare.

În Uniunea Europeană, în urma Brexitului, Franța este singura țară care deține armament nuclear. Recent, a apărut o discuție, inițiată de conducerea norvegiană, privind crearea unui scut nuclear european, bazat pe o colaborare între Franța și Regatul Unit. Se pare că există deja un acord între cele două state cu privire la modul de reacție, iar se caută o soluție alternativă, posibil finanțată din fonduri europene, inițial din fonduri germane și, ulterior, din cele ale altor state membre.

Conform lui Chifu, proiecte de acest gen se lovesc de considerente legate de eficiență și costuri. El a menționat că, având în vedere existența unui model american deja stabilit, construirea unui echivalent ar presupune o creștere semnificativă a bugetelor, de la 5 la 10%, generând costuri foarte mari. Mai mult, ar putea ridica probleme legate de tratatul de neproliferare, referindu-se la posibilitatea de a amplasa arme nucleare în țări care nu le dețin în prezent, precum Franța și Regatul Unit.

Ultimul tratat de control al armamentului nuclear dintre SUA și Rusia a încetat să mai fie valabil joi, un moment crucial în istoria controlului armamentului nuclear de la sfârșitul Războiului Rece, care stârnește, de asemenea, îngrijorări legate de răspândirea armelor nucleare.

Tratatul dintre Statele Unite ale Americii și Federația Rusă privind măsurile suplimentare de reducere și limitare a armelor strategice ofensive, cunoscut și sub numele de Noul Tratatul START, a fost semnat la Praga pe 8 aprilie 2010 și a intrat în vigoare pe 5 februarie 2011.

Conform Departamentului de Stat al SUA, atât Statele Unite, cât și Federația Rusă au respectat limitele principale stabilite de Tratatul New START până la data de 5 februarie 2018 și au continuat să le respecte de atunci. Aceste limite se referă la: 700 de rachete balistice intercontinentale (ICBM), rachete balistice lansate de submarine (SLBM) și bombardiere grele echipate cu armament nuclear; 1.550 de focoase nucleare pe ICBM-uri, SLBM-uri și bombardiere grele (fiecare bombardier fiind numărat ca un singur focos pentru această limită) și 800 de lansatoare de ICBM-uri, SLBM-uri și bombardiere grele, atât cele aflate în serviciu, cât și cele neutilizate.