Zboruri anulate la Berlin din cauza vremii nefavorabile

MAE avertizează românii din Germania sau cei care plănuiesc să călătorească acolo că, din cauza vremii nefavorabile, numeroase zboruri de pe Aeroportul Berlin-Brandenburg au fost anulate.
MAE recomandă cetăţenilor români să verifice starea zborurilor înainte de a efectua deplasarea către aeroport şi să consulte informaţii actualizate prin accesarea paginii de internet: https://ber.berlin-airport.de/en.html, se precizează un comunicat transmis AGERPRES.
În cazul în care cetățenii români au nevoie de ajutor consular în Berlin, pot contacta Ambasada României la numerele de telefon +49 302 123 9555, +49 302 123 9514 sau +49 302 123 9516. Apelurile vor fi transferate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, unde operatori specializați sunt disponibili non-stop.
În caz de urgență sau situații dificile și neprevăzute, cetățenii români din Germania pot apela și la numărul de telefon de urgență al ambasadei: +49 160 157 9938.
Ministerul Afacerilor Externe îi îndeamnă pe români să se informeze constant despre situația din țările pe care intenționează să le viziteze, consultând site-urile oficiale MAE (https://berlin.mae.ro/ și http://www.mae.ro). De asemenea, reamintește că aplicația mobilă „Călătoreşte informat” (disponibilă pe Google Play și App Store) oferă informații utile și recomandări pentru călătorii.

