Luna se transformă: Ne va afecta direct?

Advertisement

Advertisement

Deși pare un obiect static și rece, Luna nu este deloc lipsită de activitate. Asemenea Pământului, și Luna experimentează cutremure și are zone de fractură. Mai mult, cercetările au relevat că Luna posedă un sistem tectonic activ, deși diferit de cel al planetei noastre. Existența acestor „cutremure lunare” a fost descoperită încă din timpul misiunilor Apollo.

În ultimele două secole, oamenii de știință au observat și o altă caracteristică remarcabilă a Lunii: aceasta se micșorează treptat, diminuându-și diametrul cu aproximativ 50 de metri de-a lungul a 200 de milioane de ani.

În timpul procesului de răcire și întărire a interiorului lunar, satelitul nostru natural s-a micșorat ușor. Această contracție a generat tensiuni în scoarța lunară, provocând fisuri. Aceste fisuri, cunoscute sub numele de escarpe lobate, au fost descoperite în regiunile muntoase de culoare gri deschis, datorită cercetărilor efectuate de echipa condusă de Thomas Watters.

Noi date obținute prin observații recente oferă o informație crucială pentru înțelegerea Lunii. S-au identificat mici ridicături, numite dorsale lunare (SMR), pe suprafața regiunilor întunecate, formate din rocă bazaltică și numite adesea „mări”. Printre acestea se află și Marea Liniștii, zona unde a avut loc aterizarea istorică a misiunii Apollo 11.

În urma unei analize detaliate, echipa a descoperit 1.114 structuri geologice noi, aducând numărul total la 2.634. Aceste structuri sunt destul de vechi, având o vârstă medie de aproximativ 124 de milioane de ani, o valoare similară cu cea a escarpelor lobate, evaluate la 105 milioane de ani. Cercetările au mai arătat că aceste tipuri de falii sunt adesea interconectate, în special în zonele de tranziție de la zonele muntoase la câmpiile de bazalt.

Răspunsul este simplu: influența gravitațională a Lunii este cauza comună a ambelor fenomene.

Conform lui Watters, cercetător emerit, descoperirea acestor formațiuni montane recente pe Lună întărește ideea că aceasta este un corp ceresc activ, aflat într-un proces de micșorare, după cum a relatat IFL Science.

Conform lui Cole Nypaver, autorul principal al studiului, este o premieră ca aceste formațiuni să fie observate și documentate pe o suprafață atât de vastă în zonele joase de pe Lună. Cercetarea oferă o imagine de ansamblu asupra activității tectonice recente de pe Lună și contribuie la o mai bună înțelegere a modului în care satelitul nostru natural s-a dezvoltat din punct de vedere intern, termic și seismic.

Într-un context marcat de un nou val de entuziasm pentru explorarea Lunii, aceste descoperiri sunt deosebit de relevante. Programul Artemis, cu ambiția de a trimite oameni înapoi pe Lună în următorii ani, pregătește terenul pentru această revenire. Misiunea Artemis II, un pas crucial, va duce astronauți în jurul satelitului natural al Pământului, pregătind astfel drumul pentru aterizarea pe suprafața lunară.

Studiul mișcărilor tectonice de pe Lună nu este doar un demers teoretic, ci are o importanță crucială pentru protejarea viitoarelor explorări, indiferent dacă sunt efectuate de oameni sau de roboți. Dacă activitatea geologică continuă să existe pe Lună, construcția oricărei baze sau infrastructuri trebuie să țină cont de acest aspect.

Concluziile menționate au fost prezentate într-un studiu recent publicat în prestigioasa revistă The Planetary Science Journal.

Luna, departe de a fi un simplu element al peisajului nocturn, este un obiect în continuă schimbare, evoluând subtil de-a lungul timpului. Fiecare nouă descoperire a unei crăpături ne dezvăluie un trecut geologic mai complex și mai tumultuos decât credeam, cu implicații potențiale pentru ritmul zilei și al nopții pe Pământ, în viitorul îndepărtat.