FC Argeș BATE la Dinamo și va juca în play-off!

Seară magică pentru FC Argeș. Piteștenii au obținut în această seară calificarea matematică în play-off-ul primei divizii.
Echipa lui Bogdan Andone s-a impus cu scorul de 1-0 pe terenul celor de la Dinamo și astfel și-au asigurat matematic locul între primele șase. Partida a fost una spectaculoasă pe parcursul primei reprize, piteștenii irosind primele șanse de gol ale meciului.
Treptat bucureștenii au echilibrat meciul și au avut două șanse de gol pe final de repriză .
Actul secund avea să aducă și unicul gol al meciului. Mattos a marcat la o fază prelungită de atac, cu i execuție din suprafața de pedeapsă. Cu acest succes, FC Argeș și-a asigurat prezența în play-off, fiind a doua oară în istorie când piteștenii ating această performanță.

