Bogdan este TAXIMETRISTUL din Mioveni, MORT la 22 de ani

După cum vă anunțam, o adevărată tragedie s-a petrecut în această dimineață în comuna Davidești.
Bogdan, un taximetrist în vârstă de numai 22 de ani a murit în urma unui teribil accident rutier, intrând cu mașina într-un stâlp de electricitate.
Conform mai multor ipoteze, se pare că acesta ar fi vrut să se sinucidă din pricina problemelor pe care le avea cu jocurile de noroc.
„Intervenție a polițiștilor rutieri din Câmpulung
În dimineața zilei de 12 martie 2026, în jurul orei 04:30, polițiștii rutieri din Câmpulung au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 73D, pe raza comunei Davidești, județul Argeș.
Din primele verificări efectuate la fața locului de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din orașul Mioveni, care conducea un autoturism din direcția Boteni către Mioveni, pe un sector de drum în aliniament, ar fi părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a cablurilor electrice.
La locul evenimentului au intervenit echipaje medicale, care au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au avut rezultat.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.


