Mai tare ca în filme SF! Dronele și roboții ne-ar putea salva de criza climatică: UE face experimente intensive

Dronele și roboții pot fi soluția salvatoare la criza climatică. Uniunea Europeană face teste intensive pentru a vedea dacă poate curăța mările de deșeuri cu ajutorul tehnologiei.
Uniunea Europeană testează o tehnologie futuristă bazată pe drone și roboți autonomi pentru a curăța deșeurile de pe fundul mărilor. Proiectul, finanțat de UE și dezvoltat în cadrul inițiativei SeaClear2.0, folosește inteligență artificială pentru a identifica și colecta obiecte.
Un proiect european ambițios, denumit Mission Restore our Ocean and Waters, vizează diminuarea poluării oceanelor și a apelor cu până la jumătate până în 2030. Pentru a atinge acest obiectiv, a fost creat SeaClear, un sistem inovator dezvoltat de cercetători și firme europene, care utilizează o combinație de tehnologii robotizate, precum drone, vehicule subacvatice și nave autonome.
Testele au avut deja loc într-o marină din Marsilia (Franța) și în Germania, iar alte experimente sunt planificate în Veneția, Dubrovnik și Tarragona.
Potrivit cercetătorilor implicați în proiect, o mare parte din deșeurile care ajung în oceane nu rămân la suprafață, ci se scufundă pe fundul mării. „Există o cantitate uriașă de gunoaie care ajunge în mare”, explică Bart De Schutter, profesor la Universitatea Tehnică Delft din Olanda și coordonator al proiectului SeaClear.
Majoritatea programelor de curățare se concentrează pe deșeurile de la suprafața apei. Însă resturile de pe fundul mării pot contamina ecosistemele. În timp, ele se descompun în microplastice, particule care sunt extrem de greu de eliminat.
Sistemul SeaClear folosește mai multe tipuri de tehnologii care lucrează împreună. Procesul începe cu drone aeriene care survolează zona și identifică obiectele de pe fundul mării. Acestea transmit coordonatele către vehicule subacvatice autonome, dotate cu inteligență artificială. Roboții pot recunoaște diferite tipuri de deșeuri și le pot diferenția de roci, plante sau animale marine. După identificare, obiectele sunt colectate fie prin brațe robotice, fie prin sisteme de aspirare.
În cazul obiectelor voluminoase, cum ar fi anvelopele sau piesele metalice, se poate folosi un mecanism de prindere automatizat, coborât de pe o navă echipată cu o macara. Până acum, în timpul experimentelor, echipa de cercetare a recuperat cu succes anvelope, porțiuni de gard metalic și resturi de la alte nave.
Sistemul include și o barcă autonomă, pe care oamenii de știință o numesc un fel de „colector de deșeuri plutitor”. Rolul său este să adune resturile colectate de roboți și să le transporte pe uscat, unde pot fi eliminate sau reciclate. Cercetătorii explorează și alte aplicații ale acestei tehnologii, cum ar fi utilizarea roboților pentru a detecta mine marine nedetonate, rămase din zone afectate de război.
Deși rezultatele testelor sunt promițătoare, specialiștii spun că tehnologia trebuie încă optimizată înainte de implementarea la scară largă. „Nu suntem exact acolo unde ne-am dori, dar suntem aproape”, spune Yves Chardard, CEO al companiei franceze Subsea Tech, unul dintre partenerii proiectului.
Cercetătorii speră ca până la finalul anului 2026 sistemul să fie suficient de eficient pentru a fi folosit de autoritățile locale din mai multe regiuni europene.

