Eminescu și Brâncuși: universalitate prin identitate românească

Advertisement

Advertisement

Conform cercetătorului Alin Comșa, spre deosebire de Eminescu, a cărui universalitate nu-i știrbește identitatea românească, Brâncuși și-a atins recunoașterea globală păstrând în același timp legătura cu originile sale românești. Această observație a fost făcută în cadrul podcastului „Altceva! Cu Adrian Artene”, conform Mediafax, subliniind astfel contribuția celor doi mari artiști români la cultura universală.

Conform lui Alin Comșa, faptul că operele lui Constantin Brâncuși se află în Franța și în Statele Unite a contribuit semnificativ la răspândirea și recunoașterea sa internațională.

Conform lui Comșa, nu ar trebui să ne lamentăm dacă Academia Română nu a beneficiat de donațiile lui Brâncuși. Dimpotrivă, faptul că operele sale și atelierul său au rămas în Franța și New York este un avantaj, deoarece astfel arta sa este expusă și apreciată la nivel global, explică el în cadrul podcastului „Altceva! Cu Adrian Artene”.

Conform lui Alin Comșa, fotografia artistică realizată de Brâncuși la sosirea sa în Paris, în 1904, de Ziua Franței, sugerează o viziune asupra viitorului său. Sprijinul financiar primit de la colecționarii români, care au achiziționat primele sale opere – inclusiv „Primul Sărut”, aflat acum la Craiova – a fost esențial pentru ca Brâncuși să își poată continua activitatea la începutul carierei sale în Franța.

De asemenea, specialistul trage o paralelă între doi mari reprezentanți ai culturii românești, Mihai Eminescu și Constantin Brâncuși, considerați figuri de o importanță excepțională.

Conform lui Alin Comșa, în timp ce Eminescu și-a păstrat identitatea românească chiar și atingând universalitatea, Brâncuși a devenit universal fără a-și pierde rădăcinile românești. Artistul este profund român, dar în același timp aparține întregii lumi, fiind un creator singular care a lăsat o amprentă semnificativă asupra artei globale. Deși este o parte prețioasă a patrimoniului cultural românesc, Brâncuși a depășit granițele naționale, devenind o figură universal recunoscută.

Ca și Eminescu, el a simțit că atingerea perfecțiunii și finalizarea ideală a oricărui lucru era imposibilă.

Conform lui Comșa, ideea că artistul nu ar fi mai fi creat nimic într-o perioadă anume este falsă. El continua să lucreze constant, organizându-și operele în atelier. Mutarea sa în România nu ar fi fost posibilă. Confuzia provine dintr-o întâlnire cu Călinescu, Sadoveanu și Zambaccian, moment în care Brâncuși deținea deja sculptura „Cap de copil”. Rezultatul discuției a fost o etichetare a artei sale drept decadentă, o concluzie pe care Comșa o consideră nejustificată, sugerând că, de fapt, este vorba de o încercare de supraviețuire și o lipsă de înțelegere a artei lui Brâncuși.