Viitorul sumbru al omenirii și barierele călătoriilor interstelare: o discuție cu fizicianul Cristian Presură

Advertisement

Advertisement

Conform fizicianului Cristian Presură, este puțin probabil ca specia umană să dispară în următoarele decenii, însă pe termen foarte lung, de mii sau chiar milioane de ani, riscul devine semnificativ. Această posibilitate se bazează pe ideea că progresele tehnologice, dacă nu sunt echilibrate de o evoluție morală corespunzătoare, ar putea duce la propria noastră distrugere – un fenomen cunoscut sub numele de Paradoxul lui Fermi, care ar explica absența civilizațiilor extraterestre avansate. Deși călătoriile interstelare cu viteza luminii sunt imposibile pentru corpurile noastre fizice, Presură sugerează că, ipotetic, transferul conștiinței într-un suport non-biologic, cum ar fi un fascicul laser, ar putea deschide calea către explorarea Universului.

Cristian Presură, un fizician cunoscut pentru canalul său YouTube unde explică știința într-un mod accesibil, mărturisește că se confruntă cu dificultăți în a ignora atacurile și comentariile negative din partea celor care resping știința și promovează idei false. Aceste reacții dure îl afectează uneori profund, determinându-l să caute alinare prin plimbări afară.

Unul dintre motivele pentru care puțini cercetători se aventurează să comunice știința pe platformele online este agresivitatea cu care sunt atacați, ceea ce îi determină pe mulți să abandoneze. De asemenea, audiența este adesea restrânsă, descurajând inițiativele de popularizare. Cristian Presură recunoaște că, pentru a menține interesul publicului, uneori simplifică prezentarea subiectelor, chiar dacă ar prefera o abordare mai detaliată. Specializarea temelor duce inevitabil la o scădere a numărului de urmăritori, conform spuselor sale.

Multe persoane din domeniul științei au încercat să aducă știința mai aproape de public prin intermediul platformelor de social media, însă puțini au avut succes pe termen lung. Cauzele acestei dificultăți se pot rezuma la două aspecte principale: dificultatea de a atrage și menține atenția publicului și necesitatea de a gestiona comentariile negative și ostilitatea online.

Iată cum arată interviul complet acordat de fizicianul Cristian Presură pentru News.ro, așa cum a fost publicat integral:

Matei Udrea l-a întâmpinat pe Cristian Presură și i-a mulțumit pentru disponibilitate, inițiind discuția cu o întrebare directă: ar trebui să ne îngrijorăm de ceea ce ne așteaptă? Întrebat fiind dacă perspectiva viitorului este sumbră sau optimistă, Udrea a dorit să afle părerea lui Presură.

Cristian Presură consideră că, din perspectiva duratei de viață umane, nu ne confruntăm cu un scenariu apocaliptic iminent. Deși istoria ne arată că autodistrugerea este o posibilitate, el nu crede că Pământul se va prăbuși în timpul vieții tinerilor de astăzi. Totuși, pe o scară de timp mult mai lungă, de mii sau milioane de ani, o civilizație cu tehnologie extrem de avansată, inclusiv inteligență artificială superioară, ar putea fi vulnerabilă la autodistrugere dacă nu își dezvoltă valorile morale în paralel cu progresul tehnologic. Această perspectivă ar putea explica Paradoxul lui Fermi, adică absența contactului cu civilizații extraterestre, sugerând că multe civilizații avansate se autodistrug înainte de a putea călători sau comunica în spațiu.

Matei Udrea a fost impresionat de răspunsul interlocutorului său și a remarcat popularitatea canalului de YouTube, care numără peste 241.000 de abonați. Canalul se remarcă prin prezentarea științei într-un mod captivant și prin titluri provocatoare, precum cele despre căutarea vieții extraterestre sau despre posibilitatea ca știința să confirme existența divinității. Întrebarea lui Matei Udrea a fost legată de momentul și motivația din spatele lansării acestui canal cu o tematică atât de specifică.

Cristian Presură povestește cum a fost invitat odată la emisiunea lui Horia de la Zaiafet, un canal YouTube foarte popular în România. Apariția a generat un val de noi abonați pe canalul său personal, care până atunci conținea doar videoclipuri cu familia. Fiul său era încântat să-i anunțe constant numărul tot mai mare de abonați. Impresionat de reacția publicului și pasionat de popularizarea științei, pe care o făcuse deja prin cărți și apariții la televizor, Cristian a decis să încerce și YouTube ca o nouă platformă pentru a-și împărtăși cunoștințele.

Succesul meu se datorează, cred, unei combinații de ambiție, un talent personal și, mai ales, capacitatea de a face concesii. Uneori, pentru a atrage publicul, am simplificat subiectele și am adaptat prezentarea, chiar dacă asta a însemnat să fac compromisuri în stilul meu, totul în scopul de a obține mai multe vizualizări.

Mulți au încercat să popularizeze știința pe YouTube, dar puțini au reușit să persevereze. Cristian Presură identifică două motive principale pentru eșec: lipsa de interes a publicului pentru subiecte științifice și cantitatea mare de comentarii negative și ură întâlnită online.

Exemple precum Alex Doppelganger și alți cercetători demonstrează că, deși pot crea conținut de calitate, vizualizările rămân scăzute, adesea limitate la câteva sute. Pentru a atinge un public mai larg, Presură recunoaște că a fost nevoit să facă compromisuri, simplificând prezentările și alegând titluri și subiecte mai atractive, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la complexitatea pe care și-ar fi dorit-o.

Pe de altă parte, un număr semnificativ de cercetători s-au retras din cauza comentariilor abuzive și a urii online, preferând să evite astfel de interacțiuni negative, chiar dacă scopul lor era de a împărtăși cunoștințe științifice. În concluzie, popularizarea științei pe platformele online este o provocare complexă, necesitând nu doar conținut de calitate, ci și rezistență emoțională și o strategie de comunicare adaptată publicului.

Matei Udrea a întrebat cum a gestionat persoana respectivă avalanșa de comentarii negative și critici.

În trecut, teoriile pseudoscientifice erau separate, existând grupuri distincte care promovau idei precum Pământul plat, negau aspecte medicale sau falsificau istoria. Însă, odată cu apariția rețelelor de socializare, aceste grupări s-au conectat între ele, permițând adepților să treacă dintr-o teorie pseudoscientifică în alta. Astfel, un adept al teoriei Pământului plat este adesea și un susținător al ideilor antivacciniste.

Întrebarea mea, pe care o aveam pregătită pentru mai târziu, a fost stârnită de răspunsul dumneavoastră. Reluarea misiunii Artemis II a reaprins discuțiile și teoriile conspiraționiste legate de aselenizarea din 1969. Un exemplu concret este reacția astronomului Adrian Şonka, care a fost asaltat cu comentarii negative și insulte după ce a afirmat că naveta Orion se îndreaptă spre Lună. Mă întreb de unde provine această atitudine ostilă și această neîncredere față de știință și de oamenii de știință în general.

Cristian Presură observă că, paradoxal, Adrian pare să fi primit mai multe injurii decât el, deși a blocat mai puțini utilizatori. El însuși a fost ținta unor comentarii negative, dar mai puține decât Adrian, datorită acțiunii sale de a bloca. Presură se întreabă de unde provine această reacție vehementă, această atitudine ostilă față de știință, considerând-o o problemă profundă. Deși nu are un răspuns clar, presupune că este o reacție emoțională, alimentată de deziluzii – fie legate de situația din România, fie de dificultățile personale. Platformele de social media oferă un spațiu pentru a exprima aceste sentimente, adesea într-o manieră agresivă, cu o direcție predominant politică. Totuși, subliniază că știința nu este complet separată de politică, exemplificând cu cazul vaccinului și modul în care aceasta influențează viața noastră. Pentru o analiză mai aprofundată, ar recomanda consultarea unor experți precum psihologi și sociologi, menționând nume precum Dragoș Iliescu și Mircea Miclea.

Cristian Presură subliniază că știința nu este neutră, fiind strâns legată de societate și de deciziile politice, cum arată investițiile masive în proiecte precum aselenizarea sau misiunea Artemis II. Observă că dezbaterile legate de astfel de evenimente științifice sunt adesea deturnate de nemulțumiri și teorii ale conspirației, fără a se baza pe argumente științifice solide. Oamenii nu se preocupă să verifice faptele, ci proiectează propriile lor resentimente politice și idei despre conspirații globale pe aceste subiecte.

Mai mult, Presură atrage atenția asupra unei tendințe îngrijorătoare: zonele separate de pseudoștiință, cum ar fi negarea formei sferice a Pământului sau respingerea vaccinurilor, s-au conectat prin intermediul rețelelor sociale. Această interconectare a creat un spațiu vast de pseudoștiință, unde indivizii pot trece ușor de la o teorie la alta, de exemplu, de la a crede că Pământul este plat la a fi un antivaccinist. Această convergență a pseudoștiințelor reflectă, în opinia sa, o nemulțumire profundă care are rădăcini în afara domeniului științific.

Este imposibil ca ființele umane, așa cum le cunoaștem, să atingă viteza luminii din cauza limitărilor impuse de legile fizicii. Totuși, dacă am considera că esența umană este reprezentată de conștiință și am dezvolta o tehnologie ipotetică care ar permite transferul acestei conștiințe într-un fascicul laser, atunci conștiința ar călători cu viteza luminii, permițând, în esență, omenirii să atingă această viteză.

Cu șase ani în urmă, alături de profesorul Ciprian Mihali, ați publicat o scrisoare care a devenit rapid foarte populară, adresată unui individ care nega existența virusului SARS-CoV-2. Această persoană susținea, printre altele, că virusul nu este real deoarece nu este vizibil, că se impune o dictatură medicală și că există planuri de exterminare a populației. Reflecționând asupra acelei perioade, ce lecții importante ar trebui să reținem cu toții din experiența respectivă?

Cristian Presură: Din ce s-a petrecut atunci şi din ce se întâmplă acum. Nu ştiu în ce măsură întrebarea este ce ar trebui să învăţăm noi, cu toţii, cât ce-ar trebui să înveţe autorităţile care au acces la moduri de acţiune! Pentru că un cetăţean obişnuit are un impact foarte mic, dar autorităţile, prin politici publice, au un impact mult mai mare, fie că vorbim de politici publice, de educaţie, sau că vorbim de politici publice sociale şi aşa mai departe. Deci, întrebarea este: ce am învăţat atunci, ce învăţăm acum şi ce putem face? Ceea ce văd eu în practică este că acest val anti-ştiinţă, ca să-i spun aşa, a crescut. A crescut foarte mult! Adică acum, când mă uit la comentarii ale celor care cred că Pământul e plat şi că n-am fost pe Lună… Pentru că sunt două insule separate, una e că Pământul e plat şi alta este că nu am fost pe Lună, sunt două teorii ale a conspiraţiei separate, dar bineînţeles că cei care spun că Pământul este plat vor spune automat că nu am fost pe Lună. Deci, cele două se unesc. Şi acum să revin la întrebare, trebuie să mă gândesc aici. Ce am învăţat şi ce se poate face? Unu: nu cred că am învăţat nimic! Zona de pseudo-ştiinţă a crescut foarte, foarte mult, insulele şi-au dat mâna şi se pune întrebarea: înţelegem? Şi doi: ce se poate face? V-am spus că eu nu înţeleg, nu înţeleg! Doar spun că vine dintr-o zonă emoţională care trebuie rezolvată într-o altă formă. Dacă e vorba de probleme pe care le au oamenii în viaţa de zi cu zi, astea trebuie rezolvate de o altă manieră. Şi al doilea, ce se poate face, aici cred că e un răspuns care a fost discutat şi cu mult timp înainte. Şi anume, când vine vorba de educaţie, cel puţin, omul, dacă are o reacţie emoţională, că ceva nu-i place, să nu cadă în teoria pseudo-ştiinţei pentru că a înţeles, efectiv, cu mintea lui că Pământul este rotund. Că Pământul este o sferă. Atunci când te duci la doctor şi doctorul îţi dă un sfat, ar trebui să te gândeşti foarte bine să iei sfatul acela în serios, că omul respectiv a făcut o facultate. Şi, deci, în această zonă de gândire critică, de gândire cu mintea ta, de analiză, aici cred că nu s-au făcut lucruri şi se pot face. Numai că e un efort foarte mare, e un efort uriaş. Pentru că sistemul de educaţie, în România şi în străinătate, încă este bazat pe memorizare. Şi este un efort uriaş să-l faci ca, atunci când un elev îşi termină şcoala, să fie în stare să gândească lucid, cu mintea lui, să pună lucrurile cap la cap şi să spună: „Măi, aici, într-adevăr, este aşa, aici ar putea să fie altcumva!“. Şi asta l-ar ajuta pe el, dacă are mai târziu o reacţie emoţională de tipul pseudo-ştiinţă, să spună: „Băi, OK, sunt supărat pe societatea asta, nu merge bine, direcţia în care merge ţara nu este bună, eu nu-mi găsesc locul. Dar, măi, nu mă apuc acum să neg faptul că Pământul este rotund! Pentru că am înţeles cu mintea mea că este rotund! Pentru că, uite, m-am uitat la cer, am văzut de unde vine lumina, am văzut Luna cum arată, cum este luminată de Soare şi am înţeles că este rotund. Nu mă apuc să neg lucrul ăsta!“.

Matei Udrea se întreabă dacă vom ajunge vreodată să călătorim prin spațiu la viteza luminii.

Conform lui Cristian Presură, nu putem considera omenirea ca un tot unitar, ci mai degrabă ca o adunare de indivizi. Atâta timp cât acești indivizi, oamenii, sunt legați de corpurile lor fizice, călătoria cu viteza luminii este imposibilă, fiind contrară legilor naturii. Totuși, dacă am defini omenirea ca fiind un ansamblu de conștiințe și am presupune existența unei tehnologii necunoscute în prezent, care ar permite transferul acestor conștiințe într-o rază laser, atunci conștiința ar putea călători cu viteza luminii, permițând, în esență, omenirii să atingă această viteză.

Matei Udrea a fost impresionat de răspunsul anterior și a mai adăugat două întrebări. Una dintre ele se referă la părerea personală a interlocutorului despre ce se ascunde în interiorul găurilor negre.

Cristian Presură subliniază că nu poate oferi un răspuns personal la o întrebare de natură științifică, deoarece există multiple ipoteze în discuție. El distinge clar între domeniul științei, unde nu se bazează pe credințe personale, și credința religioasă, unde o persoană poate alege să creadă într-un anumit zeu. Presură afirmă că în știință, conceptul de „a crede” nu are același sens ca în domeniul credinței.

Matei Udrea a confirmat răspunsul și a propus o reformulare a întrebării. Acum, dorește să știe care dintre ipotezele existente despre găurile negre pare cea mai plauzibilă.

Absolut! Până la urmă, întrebarea crucială este care dintre aceste ipoteze, în opinia mea, are cele mai mari șanse să reflecte realitatea științifică.

Există mai multe idei despre ce se întâmplă în interiorul găurilor negre. Una dintre ele sugerează că singularitatea, punctul central al găurii negre, este un punct de sfârșit, unde legile fizicii așa cum le cunoaștem nu mai funcționează. O altă ipoteză mai spectaculoasă este că dincolo de această singularitate s-ar putea afla un univers complet diferit. În final, unii cercetători speculează că singularitatea ar putea crea o legătură cu alte zone din spațiu, similar cu modul în care a fost prezentată în filmul Interstellar.

Cristian Presură subliniază că este imposibil să atribuie probabilități ipotezelor despre singularități, cum ar fi cele din găurile negre, atâta timp cât nu reușim să unificăm teoria relativității cu mecanica cuantică. El explică că, fără această unificare, nu putem înțelege cu adevărat ce reprezintă singularitatea. În legătură cu teoriile existente, menționează posibilitatea ca singularitatea să fie doar un punct de sfârșit, sau că ar putea ascunde un alt univers (teoria lui Lee Smolin), sau că ar putea crea o conexiune cu alte zone din spațiu, așa cum este sugerat în filmul „Interstellar”. Deși nu poate oferi probabilități, Presură insistă asupra importanței de a rămâne deschis la teorii, chiar și cele care par fantastice, cum ar fi ideea că o gaură neagră ar putea conduce la un alt univers. El concluzionează că, până la unificarea teoriilor fundamentale, este mai prudent să rămână deschis la toate posibilitățile, așteptând ca o înțelegere mai profundă a singularității să apară odată cu progresul științific.

Matei Udrea l-a provocat pe domnul Preșură să aleagă, dintr-o selecție restrânsă la două producții cinematografice – „Nu priviți în sus“ și „Interstellar“ – filmul care, în opinia sa, surprinde cel mai bine realitatea umană așa cum este ea astăzi.

Cristian Presură susține că este o întrebare menită să inducă în eroare. Filmele „Don’t Look Up” și „Interstellar” prezintă viziuni contrastante asupra umanității: în primul caz, oamenii sunt descriși ca fiind lipsiți de inteligență și cu un comportament negativ, în timp ce în al doilea, sunt înfățișați ca o specie capabilă să exploreze spațiul cosmic, sugerând o inteligență superioară. Totuși, Presură argumentează că, având în vedere problemele morale persistente ale omenirii, similar cu cele ilustrate în „Don’t Look Up”, nu putem fi considerați o civilizație atât de avansată. Prin urmare, „Don’t Look Up” oferă o reprezentare mai realistă, evidențiind decalajul dintre progresul tehnologic și dezvoltarea morală necesară pentru o civilizație cu adevărat avansată.

Îi sunt recunoscător pentru timpul acordat!