ACUM! Bărbat de 30 de ani, MORT la muncă

Un muncitor care făcea lucrări la rețeaua de canalizare din Ghidigeni, județul Galați, a fost prins sub un mal de pământ, care s-a prăbușit peste el.
Se fac eforturi pentru extragerea bărbatului care, potrivit primelor informații, este în stare gravă, inconștient.
La fața locului, ISU Galați a mobilizat de urgență mai multe echipaje de salvare și intervenție, inclusiv elicopterul SMURD, dar și pompieri specializați în descarcerare, precum și echipaje terestre de la SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță Galați.
Intervenția echipajelor de salvare este îngreunată de solul instabil, care se surpă. Operațiunea de extragere a victimei este dificilă.
UPDATE: După eforturi susținute, bărbatul a fost extras de sub pământ. Este în stop cardio-respirator și se fac manevre de resuscitare. Starea sa este critică. Din nefericire, bărbatul în vârstă de aproximativ 30 ani a murit.
Inspectoratului Teritorial de Muncă din #Galați face cercetări în cazul acestui accident de muncă mortal.
Cercetări face și Parchetul pentru ucidere din culpă.

