Alin Călinescu revine în forță: manager al uneia dintre cele mai importante instituții de cultură din România

După o perioadă în care a fost înlăturat de la conducerea Centrului Cultural Mioveni, Alin Călinescu revine în prim-planul administrației culturale cu o reușită importantă. Acesta a câștigat, prin concurs, funcția de manager al Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, obținând nota 9,39 în urma evaluării desfășurate în perioada martie–aprilie 2026.
Noua poziție îl plasează la conducerea celei mai importante instituții de cultură din județul Ilfov, marcând astfel o revenire puternică în domeniul în care a activat în ultimii ani. În paralel, Călinescu își continuă implicarea în viața publică locală, devenind și consilier local în Mioveni.
Mesajul transmis de acesta reflectă atât bilanțul activității sale, cât și direcția pe care o urmează:
„Uneori, drumul nu se încheie, ci doar se transformă. După 8 ani dedicați culturii în Mioveni, aleg să duc mai departe tot ceea ce am construit și învățat. Munca, perseverența și respectul pentru cultură nu sunt doar repere, ci direcții.”
Fostul manager subliniază că legătura cu Mioveni rămâne una puternică, exprimându-și dorința de a rămâne aproape de comunitate și de a susține în continuare proiectele locale, fie ele culturale, administrative sau politice.
În noua sa funcție, Alin Călinescu își propune să dezvolte proiecte culturale de anvergură, în parteneriat cu conducerea județeană, menționând colaborarea cu Hubert Thuma. Obiectivul declarat este consolidarea unor inițiative culturale puternice și promovarea tradițiilor într-un mod modern și relevant.
Numirea sa marchează, așadar, începutul unei noi etape, construită pe experiența acumulată și pe dorința de a păstra vie cultura românească: „Un nou început. Aceeași misiune: să păstrăm vie cultura și tradiția.”

