Sărbătoare în comuna Corbi! Duminică va avea loc o nouă ediție a Festivalului Național „Rapsodia Păstorească”

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Comuna Corbi va deveni, pe 24 mai, punctul central al tradițiilor pastorale românești, odată cu desfășurarea celei de-a 54-a ediții a Festivalului Național „Rapsodia Păstorească”. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Corbi, împreună cu Asociația Crescătorilor de Ovine „Corbii de Piatră” și Ansamblul „Ciobănașul – Corbii de Piatră”.

Manifestările vor debuta duminică, de la ora 11:30, cu o amplă paradă a cântecului, dansului și portului popular, susținută de ansambluri folclorice cu specific păstoresc din județele Gorj, Sibiu, Vâlcea, Olt, Alba, Dolj și Argeș. Parada se va desfășura în zona turistică „Chilii”, una dintre cele mai cunoscute atracții ale localității.

Programul festivalului include prezentarea invitaților, momente artistice tradiționale, precum și premierea participanților care dețin cele mai frumoase animale, distincțiile fiind oferite de Asociația de Ovine „Corbi de Piatră”. Organizatorii au pregătit și o petrecere populară, dar și alte activități menite să promoveze obiceiurile și valorile satului românesc.

Pe scena festivalului vor urca și invitați speciali ai muzicii populare: Marius Tugulescu, Alexandra Bleaje, Vali Precup și Ilona Anghel.

Prin această ediție, organizatorii își propun să păstreze vie tradiția păstorească și să promoveze patrimoniul cultural autentic al zonei Muscelului, într-un eveniment care reunește comunități și iubitori ai folclorului din întreaga țară.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura