Lereștiul, exemplu de comunitate unită. Sport, tradiții și recunoașterea valorilor locale la sărbătoarea comunei

Comuna Lerești a fost, în acest sfârșit de săptămână, centrul unor evenimente care au adus împreună sute de oameni în jurul unor valori esențiale: sănătatea, sportul, tradițiile și respectul pentru comunitate. Cea de-a treia ediție a Festivalului Sănătății, desfășurată în cadrul Zilelor Comunei Lerești și al Festivalului Covrigului cu Ou, a demonstrat încă o dată că dezvoltarea unei comunități începe cu implicarea oamenilor și promovarea unui stil de viață activ.
Inițiat de medicul muscelean Marius Geantă și organizat de Centrul pentru Inovație în Medicină, în parteneriat cu Revista „Născut pentru Sport”, Festivalul Sănătății a adus în prim-plan ideea că prevenția și educația medicală trebuie completate de mișcare, solidaritate și participare activă la viața comunității.

Fotbalul în mers, competiția care a atras toate privirile
Unul dintre cele mai apreciate momente ale festivalului a fost turneul de „fotbal în mers”, o disciplină sportivă aflată într-o continuă dezvoltare la nivel internațional și care promovează activitatea fizică indiferent de vârstă.
Competiția, desfășurată în sala de sport din Lerești, a reunit echipele comunelor Lerești, Valea Mare Pravăț și Bughea de Jos. Pe teren au intrat inclusiv primarii Marian Toader, Petre Ionel Boncoi și Bogdan Oancea, care au transmis prin participarea lor un mesaj clar privind importanța mișcării și a unui stil de viață sănătos.
La finalul întrecerii, primul loc a fost ocupat de echipa din Bughea de Jos, urmată de formațiile din Lerești și Valea Mare Pravăț.
Organizatorii au subliniat că fotbalul în mers reprezintă mai mult decât o competiție sportivă. Este o modalitate prin care persoanele de toate vârstele pot rămâne active și pot socializa, contribuind astfel la menținerea unei stări bune de sănătate și la consolidarea relațiilor din comunitate.

Meciul generațiilor, un spectacol dedicat fotbalului local
Seara a continuat pe Stadionul „Parc” din Lerești, unde s-a desfășurat unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului – „Meciul Generațiilor”.
În teren s-au întâlnit echipele AS Lerești 2005-2020 și Zimbrii Lerești, într-o confruntare spectaculoasă care a readus în atenția publicului istoria și tradiția fotbalului local.
Partida a oferit numeroase faze spectaculoase și goluri, iar la final tabela a indicat un rezultat spectaculos, 7-7, după ce la pauză scorul era 6-3.
Egalitatea a fost considerată cea mai potrivită concluzie a unui meci în care adevăratul câștigător a fost spiritul comunității. Din acest motiv, trofeul competiției a fost acordat ambelor echipe, iar jucătorii au primit diplome de excelență pentru contribuția lor la promovarea sportului și a valorilor locale.
Tradiții și recunoașterea oamenilor care dau valoare comunității
În fiecare an, de Rusalii, Lereștiul devine gazda unuia dintre cele mai cunoscute evenimente din județul Argeș – Festivalul Covrigului cu Ou, manifestare unică în România și simbol al identității locale.
Primarul Marian Toader și echipa administrației locale au pregătit și în acest an un program complex, care a reunit invitați din țară și din străinătate.
Un moment emoționant al sărbătorii a fost ceremonia dedicată oamenilor care reprezintă modele pentru comunitate. Au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, ca semn de respect pentru o viață construită împreună și pentru exemplul oferit generațiilor tinere.
De asemenea, au fost recompensați elevii cu rezultate remarcabile la învățătură, cadrele didactice și angajații Primăriei care au ieșit la pensie după ani de activitate în slujba comunității.
Recunoștința comunității s-a îndreptat și către fondatorii Festivalului Covrigului cu Ou, cei care au pus bazele unui eveniment devenit emblematic pentru Lerești și pentru întreg județul Argeș.
Numeroși invitați la sărbătoarea comunei
La manifestările organizate la Lerești au participat și reprezentanți ai administrației publice locale și județene, alături de parlamentari și directori ai unor instituții importante.
Printre invitați s-au numărat deputatul Simona Bucura Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și secretar executiv al PSD Argeș, Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, precum și primarii Ion Dumitru (Albota), Ion Marin (Stoenești), Liviu Poșircă (Vulturești), Emilian Ciolan (Dârmănești), Ion Gîrleanu (Bogați), Bogdan Oancea (Bughea de Jos), Gabi Șerbănoiu (Stâlpeni) și Ionel Mazilu (Berevoești).
La eveniment au fost prezenți și Olavi Nițescu, director general adjunct al Romsilva, consilieri județeni, viceprimari, consilieri locali și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate.
O comună care continuă să se dezvolte
Prin investițiile realizate în ultimii ani și prin proiectele aflate în derulare, Lereștiul s-a transformat într-o comună modernă, cu infrastructură în dezvoltare și cu o viață comunitară activă.
Festivalul Sănătății, Festivalul Covrigului cu Ou și Zilele Comunei au demonstrat că tradițiile pot merge mână în mână cu promovarea sănătății și a sportului, iar succesul acestor manifestări confirmă faptul că Lereștiul rămâne unul dintre cele mai dinamice și implicate centre comunitare din zona Muscelului.

