PANICĂ într-un RESTAURANT din Mioveni! A amenințat persoanele cu un CUȚIT

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Reținut de polițiștii din Mioveni pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice

În ziua de 15 iunie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați de către angajata unui local din Mioveni cu privire la faptul că un bărbat ar fi amenințat cu acte de violență persoane aflate în zona barului și ar fi gesticulat cu un cuțit.

La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni, persoana în cauză fiind depistată, din verificări rezultând că este un bărbat de 45 de ani, din Mioveni.Totodată, în urma verificărilor a fost găsit și obiectul utilizat la săvârșirea faptei.

Bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări, totodată fiind stabilite persoanele care au asistat sau au fost vizate de către bărbat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice , în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore , pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 16 iunie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura