Incendiu violent în Berevoești! O casă de 400 de metri pătrați a fost făcută scrum din cauza unui scurtcircuit

Noapte de coșmar pentru o familie din comuna Berevoești, satul Berevoești, unde un incendiu violent a izbucnit la o locuință. La fața locului au intervenit de urgență pompierii cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La sosirea salvatorilor, vâlvătaia se manifesta generalizat, cuprinzând întreaga casă și existând un risc imens ca focul să se propage la construcțiile din imediata apropiere. În ciuda eforturilor depuse de militari, flăcările au mistuit aproximativ 400 de metri pătrați din locuință și s-au extins parțial și la o anexă gospodărească a unui vecin, pe o suprafață de circa 32 de metri pătrați.
Misiunea pompierilor a fost una extrem de dificilă, intervenția durând aproximativ 5 ore până la lichidarea completă a tuturor focarelor. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. În urma cercetărilor de la fața locului, specialiștii ISU au stabilit că, cel mai probabil, cauza declanșării incendiului a fost un scurtcircuit electric.

