Accident MORTAL! Fetiță de 10 ani OMORÂTĂ de un șofer BEAT CRIȚĂ

Tragedie fără margini în Timiș. Diana, o fetiță de doar 10 ani, și-a pierdut viața după ce bicicleta pe care se afla a fost lovită de un autoturism.
O seară obișnuită de vară s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din localitatea Gelu, județul Timiș. Vineri, 27 iunie, două copile, în vârstă de 10 și 11 ani, se deplasau cu bicicleta pe marginea părții carosabile, când au fost lovite violent de un autoturism.
Impactul a fost devastator. Diana, fetița de doar 10 ani, a suferit răni incompatibile cu viața, iar echipajele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva. Cealaltă copilă, în vârstă de 11 ani, a fost transportată de urgență la spital, unde primește îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, șoferul implicat în accident, un bărbat de 49 de ani, a fugit de la locul tragediei imediat după producerea impactului. Acesta a fost identificat și prins la scurt timp de oamenii legii.
Testarea cu aparatul etilotest a arătat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce indică faptul că bărbatul se afla sub influența alcoolului în momentul accidentului. El a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului.
Moartea Dianei a adus o durere greu de descris în comunitatea din Gelu, unde vestea s-a răspândit cu repeziciune. O copilă cu întreaga viață înainte, vise și speranțe care s-au frânt într-o clipă, din cauza unei tragedii care ridică din nou semne de întrebare cu privire la responsabilitatea în trafic și la consecințele dramatice ale consumului de alcool la volan.
În urma ei rămân lacrimile unei familii îndurerate, ale prietenilor și ale tuturor celor care au cunoscut-o sau au aflat povestea ei.
Drum lin printre îngeri, Diana! Dumnezeu să te odihnească în pace, iar celor rămași în urmă să le ofere puterea de a trece prin această suferință cumplită.

