NENOROCIRE în Argeș! La 17 ani a MURIT ÎNECAT

Tragedie imensă petrecută în urmă cu scurt timp în localitatea argeșeană Bârla. Un adolescent în vârstă de numai 17 ani a murit după ce s-a înecat, într-un lac de pe raza satului Brabeți.
Se pare că acesta era la scăldat cu mai mulți prieteni, iar la un moment dat nu a mai reușit să iasă la mal, prietenii acestuia fiind cei care au sunat imediat la 112.
Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au început efectuarea manevrelor de resuscitare, dar din păcate acestea au rămas fără rezultat, fiind declarat decesul adolescentului.
„Victima este de sex masculin, în vârstă de aproximativ 17 ani.
Din nefericire, în ciuda eforturilor personalului medical, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată.
Pentru evitarea producerii unor evenimente tragice, recomandăm respectarea următoarelor măsuri de siguranță:
- scăldați-vă doar în locuri special amenajate și supravegheate;
- evitați intrarea în apă dacă nu știți să înotați sau dacă sunteți singuri;
- nu intrați în apă după consumul de alcool sau alte substanțe care vă pot afecta capacitatea de reacție;
- nu vă aventurați în ape cu adâncime necunoscută, cu curenți puternici sau în zone neamenajate;
- supravegheați permanent copiii aflați în apropierea apei sau în timpul scăldatului;
- în cazul în care observați o persoană aflată în pericol de înec, apelați imediat numărul unic de urgență 112 și evitați să interveniți dacă acest lucru vă poate pune viața în pericol”, transmit reprezentanții ISU Argeș.

