ULTIMA ORĂ! PATRON uriaș de la noi, MORT la 33 de ani

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Un accident cumplit a avut loc în zona Calea Stan Vidrighin , acolo unde un bărbat în vârstă de 33 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la aproximativ cinci metri înălțime. Victima muncea chiar pe hala care îi aparținea, montând panouri de tip sandwich, în momentul în care s-a dezechilibrat și a plonjat în gol.

Martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns de urgență pompierii, polițiștii și un echipaj SMURD. Din păcate, deși medicii au început imediat manevrele de resuscitare, acestea nu au avut succes. După minute lungi de luptă contra cronometru, tânărul a fost declarat decedat.

Poliţiştii fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că la o hală de pe Calea Stan Vidrighin, un bărbat în vârstă de 33 de ani, în timp ce monta panouri de tip sandwich, s-ar fi dezechilibrat şi a căzut la pământ, a transmit oamenii legii.

Circumstanțele în care s-a produs tragedia urmează să fie stabilite de ancheta deschisă de polițiști. Una dintre pistele luate în calcul este lipsa echipamentului de protecție sau nerespectarea normelor de siguranță pe șantier.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura