Vine URGIA peste România! Temperaturi RECORD

România va resimți, începând de luni, efectele unui nou val de căldură care afectează Europa Centrală și de Vest. Temperaturile vor urca până la 37-38 de grade Celsius, iar marți va fi cea mai fierbinte zi a episodului, a anunțat Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie. Disconfortul termic va continua inclusiv noaptea, când minimele nu vor coborî sub 20 de grade, în timp ce ploile prognozate vor fi insuficiente pentru a atenua seceta tot mai gravă.
O informare meteorologică va intra în vigoare luni, 10 august, la ora 10.00, și va fi valabilă până miercuri, 12 august, la ora 21.00. Temperaturile vor crește mai întâi în nord-vest, după care căldura se va extinde în jumătatea vestică și, local, în centrul și sudul țării.
Vârful noului episod de căldură este așteptat marți, când temperaturile caniculare s-ar putea extinde local și în centrul și sudul României.
„Vorbim de temperaturi la acest final de săptămână și debut de săptămână în creștere. Ziua de marți va fi cea mai caldă din acest nou episod”, a declarat directorul general al ANM.

