Conf.dr. Adrian Tase: „Terapii medicale dintr-o perspectivă bioanalogică”

Renumitul medic cardiolog Adrian Tase ne poartă astăzi în minunata lume a științei în ceea ce înseamnă cardiologia. Acesta ne vorbește despre ceea ce înseamnă biofizica și biochimia.
„Medicina se află în zodia binelui, undeva la intersecția dintre adevărul științific insuflat studenților încă din primii ani de facultate și flerul diagnostic dezvoltat cu trudă în arena clinică. În curricula facultăților de medicină, materii ca biofizica și biochimia sunt fundamentale.
Disciplinele numite cândva preclinice au ajuns la patul bolnavului, oferind rigurozitate științifică. Astfel, laboratoarele livrează secțiilor clinice biomarkeri decisivi pentru diagnostic, imagistică de mare acuratețe, intervenții angiografice, electrofiziologice și minim invazive, etc..
Dr. Eugene Braunwald de la Universitatea de Medicină Harvard, unanim considerat drept cel mai mare cardiolog din istorie, compară experții medicali din cadrul unor subspecialități cu meseriași tradiționali. Am aflat această informație direct din gura profesorului, la un congres al Colegiului de Cardiologie American (ACC) desfășurat la New Orleans.
Potrivit acestui concept, chirurgii cardiovasculari și specialiștii intervenționiști sunt asimilați mecanicului, cardiologii clinicieni care lucrează cu medicamente corespund chimistului, iar ritmologii din laboratorul de electrofiziologie sunt comparați cu electricianul.
Biomecanica este ilustrată în chirurgie prin bisturiu, în obstetrică-ginecologie prin chiuretă, în ortopedie prin fierăstrău, bormașină, ciocan, răzuitor, daltă, tije, șuruburi, în stomatologie prin turbină, clește, extractor, freză. În domeniul cardiovascular, mecanicul montează pacemakere și defibrilatoare, stenturi pe coronare și alte artere, valve metalice, bypassuri aortocoronariene sau iliofemurale.
În general, biochimia se traduce prin acțiunea medicamentelor, alchimistul Paracelsus fiind un reper istoric. Dinamica acestui proces are în centru receptorul farmacologic. În unele boli grave, cum este ulcerul digestiv, inhibitorii pompei de protoni realizează vindecări spectaculoase, fără a mai fi necesară intervenția chirurgicală.
În bolile cardiovasculare, medicamentele moderne ameliorează semnificativ calitatea vieții și longevitatea. Nu în ultimul rând, vorbim aici și de substanțe farmacologic active non-medicamentoase cum sunt cafeaua, alcoolul, nicotina, drogurile.
Cardiologul electrician dă șocuri dozate în Jouli, face ablații, implantează pacemakere și defibrilatoare-cardioverter. În trecut, s-au aplicat șocuri electrice și în psihiatrie.
Există și terapeuți care valorifică biovibe-ul benefic din muzică. Cu toții am călătorit, măcar o dată în viață, pe uscat sau pe apă, cu un vehicul echipat diesel și știm că nu ne-am simțit prea bine. Astfel de vibrații nu au, în niciun caz, calități terapeutice. În contrast, vibe-ul muzical creează o stare de bine și despre acest lucru vom discuta pe larg cu alte ocazii.
Mai mult chiar, energia divină degajată în timpul Sfintei Liturghii are efecte benefice pentru credincioșii racordați spiritual la această sursă. Vindecările miraculoase din Biblie, coroborate cu cele constatate la mânăstiri precum Lourdes sau Izbuc sunt argumente în acest sens.
Parafrazând textul neotestamentar din trei evanghelii, cu credința ardentă că atingerea hainei Lui o va vindeca, femeia a simțit în acel moment că s-a oprit metroragia. Știind că a ieșit o putere din El, Mântuitorul a întrebat cine L-a atins. Deducem că aceasta este o terapie energetică.
Așadar, pornind de la ideea genială a părintelui cardiologiei moderne, am construit cinci trepte terapeutice raportate la științe fundamentale”, transmite medicul Adrian Tase.

