Regal baschetbalistic la Pitești Arena! Începe Memorialul „Georgel Ziguli”

A mai rămas o zi până la reîntâlnirea suporterilor cu baschetbaliștii de la FC Argeș. Echipa de baschet organizează și un antrenament deschis!
Ediția cu numărul 10 a Memorialului Georgel Ziguli va debuta mâine, la Pitești Arena. După o pauză de vară cu mutări extrem de interesante la nivelul lotului, FC Argeș Basketball dă startul seriei de meciuri amicale pe teren propriu. Alb-violeții îi vor avea alături pe cei de la CSU Sibiu, Dinamo București și CSM Corona Brașov, în cadrul evenimentului dedicat celui mai mare om de baschet din Argeș.
Turneul se dispută pe durata a două zile, după următorul program:
Vineri, ora 17:00 – CSU Sibiu vs Dinamo București
Vineri, ora 19:30 – FC Argeș Basketball vs CSM Corona Brașov
Sâmbătă, ora 17:00 – CSM Corona Brașov vs CSU Sibiu
Sâmbătă, ora 19:30 – FC Argeș Basketball vs Dinamo București
La finalul acestui turneu, trupa vulturilor va organiza un antrenament deschis publicului. Ședința va avea loc pe 14 septembrie, de la ora 19:00, urmând a se încheia cu un dialog între Tudor Costescu și urmăritorii formației piteștene.
Intrarea la Memorial este liberă. Ne vedem la sală!

