Spectacol în Liga a IV-a

Spectacol în Liga a IV-a
Spectacol în runda a treia din Liga a IV-a Argeş. Scorul etapei a fost stabilit la Mioveni, acolo unde într-un cadru festiv, cei de la Star Mioveni au trecut cu scorul de 7-0 de cei de la Zimbrii Lereşti. De subliniat şi victoria spectaculoasă a celor de la Academie Budeasa, care au trecut cu scorul de 3-1 de cei de la DLR Piteşti.
Etapa a treia din Liga a IV-a a fost una spectaculoasă, fiind marcate multe goluri, iar meciurile au fost unele cu adevărat încinse. La Mioveni a fost înregistrat scorul etapei. Star Mioveni a trecut cu scorul de 7-0 de cei de la Zimbrii Lereşti. Meciul a marcat şi inaugurarea noii terenului sintetic de la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni. Echipa din Mioveni a intrat perfect în meci, iar Nicifor Georgescu a marcat de două ori în minutele 7 şi 20, acesta stabilind şi scorul la pauză. După pauză, gazdele au mai marcat de alte cinci ori. Daniel Popa a făcut 3-0 în minutul 69, iar Alin Şerban a dus scorul la 4-0 peste alte şapte minute. Finalul de meci a fost de coşmar pentru oaspeţi, care au mai încasat alte trei goluri. Alin Călin în minutul 84 şi Ştefan Albulescu cu o dublă în minutele 86 şi 88 au stabilit scorul final, la 7-0 pentru Star Mioveni care are nouă puncte după primele trei etape.
Un meci spectaculos a avut lor între DLR Piteşti şi Academie Budeasa. La finalul primei reprize scorul a fost 0-0, dar în actul secund au fost marcate patru goluri. Taudor a deschis scorul în minutul 48, iar echipa din Budeasa s-a desprins la 2-0 după reuşita semnată de Florinel Stancu în minutul 53. Neacşu a dus scorul la 3-0 în minutul 65. Scorul final al meciului a fost stabilit de golul înscris în minutul 88 de Marius Radu.
Singura remiză a rundei s-a înregistrat în disputa dintre CS Albota şi CSC Suseni. Echipa din Suseni a deschis scorul prin golul marcat de Cristian Matei în minutul 14 şi a păstrat avantajul minim de pe tabela de marcaj până spre finalul partidei. Gazdele au egalat totuşi pe final de meci, Pravă marcând golul de 1-1 în minutul 88. În finalul disputei gazdele au avut şi un jucător eliminat, dar tabela a rămas nemodificată.
Iată rezultatele complete ale rundei:
CS Albota – CSC Suseni 1-1
Star Mioveni – Zimbrii Lereşti 7-0
DLR Piteşti – Academie Budeasa 1-3
Energia Stolnici – Muntenia Poiana Lacului 1-4
Young Boys Topoloveni – CS Domneşti 2-3

