Petrolul Hârtiești, eșec usturător la Balș

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Meci de coşmar pentru Petrolul Hârtieşti care a fost învinsă cu scorul de 5-0 pe terenul celor de la Academia Balş. Soarta partidei a fost tranşată încă din primele 30 de minute, atunci când gazdele au marcat toate cele cinci goluri ale meciului. Pentru musceleni continuă să întârzie primul punct stagional, impactul cu Liga a III-a fiind resimţit din plin.

Petrolul Hârtieşti a rămas fără punct şi după etapa a treia a sezonului. Muscelenii au cedat de data aceasta pe terenul celor de la Academia Balş. Jocul a fost unul de coşmar, echipa din Hârtieşti primind cinci goluri în prima jumătate de oră a disputei. Pânoiu a marcat primul gol în minutul 10, numai că acesta a înscris în propria poartă şi gazdele aveau 1-0. Au urmat alte trei goluri până în minutul 16. Din două în două minute echipa din Hârtieşti a primit gol şi scorul a ajuns la 4-0 după numai 16 minute. Andrei Militaru a făcut 2-0 în minutul 12, Matei Andrei a dus scorul la 3-0 în minutul 14, iar Obinna a marcat pentru 4-0 în minutul 16. În minutul 28 a înscris din nou Militaru, aşa că scorul era 5-0 încă dinaintea minutului 30. Din fericire pentru ei, muscelenii nu au mai primit şi alte goluri şi au pierdut jocul cu scorul de 5-0. 

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura