A început o nouă ediție a Festivalului Toamna Piteșteană

Cea de-a XX-a ediție a festivalului „Toamna piteșteană” a fost deschisă oficial astăzi, în Piața „Vasile Milea”, în prezența primarului municipiului Pitești, Cristian Gentea, a președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, însoțiți de numeroși reprezentanți ai autorităților locale și județene.
La eveniment au participat, în număr mare, și piteștenii, care au transformat prima zi de festival într-o adevărată sărbătoare. Atmosfera a fost completată de spectacolul folcloric „Tradiții muntenești”, care a adus în centrul orașului muzica, portul și tradițiile românești.
Până pe 11 octombrie, „Toamna piteșteană” îi așteaptă pe piteșteni și pe oaspeții orașului cu produse de sezon, bunătăți tradiționale, preparate pentru toate gusturile, produse artizanale, creații ale meșterilor populari și întâlniri cu producători din județ și din țară. Nu vor lipsi nici spectacolele muzicale pe scena din Piața „Vasile Milea”, iar în Piața Primăriei vizitatorii se pot bucura de un adevărat Food Truck Festival, cu arome și gusturi variate, muzică și activități pentru cei mici.
Dacă nu ați ajuns încă, aveți toate motivele să faceți o plimbare în centrul orașului: din Piața „Vasile Milea” până în Piața Primăriei, descoperiți oferta expozanților, cumpărați produse de sezon, susțineți producătorii locali și bucurați-vă de atmosfera de festival a „Toamnei piteștene”!

