ACUM! Accident GRAV în Argeș! O mașină s-a RĂSTURNAT

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Accident rutier în Curtea de Argeș: Două autoturisme implicate, unul dintre ele s-a răsturnat. O persoană a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în municipiul Curtea de Argeș, pe strada Râmnicu Vâlcea. În urma impactului, unul dintre vehicule s-a răsturnat.

La fața locului au intervenit pompierii cu două echipaje, pentru gestionarea situației și acordarea primului ajutor persoanelor implicate.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Argeș, paramedicii SMURD au acordat asistență medicală unei persoane care prezenta un traumatism în zona capului. După evaluarea medicală de la fața locului, victima a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

În paralel, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor, pentru eliminarea eventualelor pericole generate de accident.

Cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul urmează să fie stabilite.

Advertisement

Add a Comment