Azi-noapte, accident cu PIETON în Argeș

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Cercetări privind un accident rutier produs în comuna Coșești

Aseară, în jurul orei 23:00, polițiștii din Argeș au fost sesizați cu privire la un accident rutier cu pieton, produs pe raza comunei Coșești, județul Argeș.

Din verificările efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș a reieșit că un bărbat, de 48 de ani, din Coșesti, care conducea un autoturism pe str. Colonelului din comuna Coșești, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, a acroșat un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă.

Acesta din urmă a suferit leziuni, în urma cărora a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând valori mai mari decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală unde au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoarevaloarea alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în care cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Advertisement

Add a Comment