Patru minore, obligate să se prostitueze de indivizi din București . Un pensionar a profitat de fete!

Advertisement
Advertisement
Walfresh
Zece bărbați și femei din București și Jilava au ajuns după gratii, pentru că și-au trimis copiii la cerșit și au forțat patru copile, niciuna mai mare de 13 ani, să se prostitueze.
Printre cei care ar fi profitat de fete este și un pensionar de 70 de ani, acuzat acum de viol. După perchezitii, șapte copii au fost duși în centre de asistență socială.
Polițiștii de la investigații criminale au descins, joi, la cinci adrese din București și Ilfov. Aveau informații că mai mulți minori sunt traficați. Procurorii DIICOT au descoperit că era vorba despre o rețea care racola copii din zone sărace de la marginea Capitalei. Mai mult, unele dintre victime le erau chiar rude.Indiferent de vreme, copiii erau obligați să stea câte 12 ore în stradă, printre mașini, ca să vândă flori sau să spele parbrizele mașinilor. Cei care se împotriveau erau bătuți. Mai mult, ca să îi sensibilizeze pe oameni, copiii erau forțați să poarte cartoane cu diferite mesaje sau să țină în brațe păpuși care lasau impresia credulilor că sunt de fapt bebeluși.
Anchetatorii spun că șefii rețelei îi duceau pe copii cu mașinile în diferite zone din București la cerșit și îi supravegheau atent de la distanță. Le luau apoi toți banii.
Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura