Sprijin financiar pentru legarea la reţelele de apă şi canalizare

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Deputatul PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu anunţă că a fost lansat în dezbatere publică ghidul de finanţare pentru programul Prima Conectare care va fi finanţat prin PNRR.

„În cadrul acestui program va fi introdusă o măsură de sprijin pentru familiile sau persoanele cu venituri reduse, astfel încât acestea să se poată branşa sau racorda la reţelele publice de apă şi canalizare. Măsura de sprijin îi vizează, mai exact, pe cei cu venituri nete de până la 2.550 de lei (adică venituri băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie).

Persoanele interesate vor trebui să se adreseze, pentru a putea beneficia de ajutorul de la stat, operatorilor locali sau regionali de apă şi canalizare, dar numai după ce ghidul de finanţare va fi aprobat, iar programul Prima Conectare, lansat oficial.

Valoarea maximă a ajutorului va fi de cel mult 2.000 euro/ gospodărie racordată şi/ sau branşată la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare (fără TVA) şi va fi putea fi solicitată doar de operatorii de apă şi canal. Aşadar, banii nu vor ajunge direct la persoanele cu venituri mici, ci, din suma amintită, vor fi plătiţi operatorii locali pentru branşarea unei gospodării.

Obiectivul principal este creşterea gradului de acces al populaţiei la serviciul public de apă şi canalizare. În esenţă, el vizează reducerea impactului asupra mediului al evacuărilor de ape uzate urbane şi rurale menajere provenite din gospodării şi servicii şi protejarea populaţiei de efectele ne-gative ale apelor uzate asupra sănătăţii omului şi mediului prin asigurarea racordării/ branşării la reţeaua publică de canalizare/ alimentare cu apă.

Programul Prima Conectare face parte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar perioada estimată de implementare a activităţilor proiectului este data de 30 iunie 2026.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura