UPDATE! Un puşti de 20 de ani a ajuns cu bolidul într-un stâlp, în Argeş

După cum vă anunţam, un accident a avut loc în această dimineaţă în comuna argeşeană Budeasa.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un tânăr de 20 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Sudeaua, din comuna Budeasa, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de susținere a rețelei de electricitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma accidentului, tânărul a fost rănit, ulterior fiind transportat la spital.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Lasă un răspuns